– 110770 – 07062012 – Criza financiară a demonstrat că autorităţile publice nu dispun de mijloace adecvate pentru a gestiona situaţia băncilor aflate în dificultate pe pieţele globalizate ale zilelor noastre. Pentru a menţine în funcţiune servicii financiare esenţiale pentru cetăţeni şi firme, guvernele au fost nevoite să injecteze bani publici în bănci şi să emită garanţii la un nivel fără precedent: în perioada octombrie 2008 – octombrie 2011, ajutoarele de stat aprobate de Comisia Europeană şi acordate instituţiilor financiare s-au cifrat la 4,5 mii de miliarde EU. În acest mod s-a evitat falimentul bancar masiv şi dezechilibrele din
economie, însă povara deteriorării finanţelor publice a rămas pe umerii contribuabililor, fără a se identifica soluţii pentru gestionarea situaţiilor critice prin care trec marile bănci transnaţionale.
Situaţia se va schimba, însă, datorită propunerilor adoptate de Comisia Europeană care introduc norme europene în materie de redresare şi rezoluţie bancară. Aceste norme garantează că pe viitor autorităţile vor dispune de mijloacele necesare pentru a interveni decisiv atât înainte de apariţia problemelor, cât şi în prima fază a eventualelor situaţii de criză. În plus, dacă situaţia financiară a unei bănci se degradează iremediabil, măsurile propuse asigură menţinerea funcţiilor critice ale acesteia, în timp ce costurile aferente restructurării şi rezoluţiei sunt suportate de proprietari şi de creditori, nu de contribuabili.
Preşedintele Barroso a declarat în legătură cu acest subiect: „UE îşi îndeplineşte integral angajamentele luate în cadrul G20. Cu două săptămâni înainte de summit-ul de la Los Cabos, Comisia prezintă o propunere care ne va ajuta să ne protejăm contribuabilii şi economiile împotriva efectelor pe care le‑ar genera o nouă criză a sectorului bancar. Măsurile propuse astăzi reprezintă un pas esenţial către crearea unei uniuni bancare în cadrul UE. De asemenea, ele vor determina sectorul bancar să fie mai responsabil. Astfel, vom contribui la instalarea pe viitor a unui cadru de stabilitate şi încredere în UE, lucrând la consolidarea şi integrarea mai puternică a economiilor noastre interdependente.”
Principalele elemente ale propunerii:
Un cadru pentru rezoluţia bancară care are la bază măsurile recent adoptate de mai multe state membre în sensul îmbunătăţirii sistemelor naţionale de rezoluţie bancară. El consolidează anumite aspecte esenţiale ale acestor sisteme şi asigură viabilitatea instrumentelor de rezoluţie în contextul pieţei financiare integrate a Europei.
Instrumentele propuse se împart în competenţe de „prevenire”, „intervenţie timpurie” şi „rezoluţie”, intervenţia autorităţilor fiind direct proporţională cu gravitatea situaţiei.
Pregătire şi prevenire – În primul rând, conform noului cadru, băncile sunt obligate să întocmească planuri de redresare care să stabilească măsurile de adoptat în eventualitatea deteriorării situaţiei financiare, cu scopul restabilirii viabilităţii acestora. În al doilea rând, autorităţile cărora le revin responsabilităţi legate de rezoluţia băncilor trebuie să elaboreze planuri de rezoluţie care să includă opţiuni pentru băncile aflate în situaţie critică şi care nu mai sunt viabile (de exemplu, detalii referitoare la aplicarea instrumentelor de rezoluţie şi modalităţi de asigurarea a continuităţii funcţiilor critice). Planurile de redresare şi de rezoluţie se vor elabora atât la nivel de grup, cât şi individual, pentru fiecare instituţie din cadrul grupului. În al treilea rând, dacă în cursul acestui proces de planificare se întâmpină obstacole care compromit rezoluţia, autorităţile pot obliga o bancă să-şi schimbe structurile juridice sau operaţionale, astfel încât să i se poată aplica instrumentele de rezoluţie disponibile într-un mod care nu afectează funcţiile critice, nu ameninţă stabilitatea financiară şi nu generează costuri pentru contribuabili. În fine, grupurile financiare pot încheia acorduri de sprijin intra-grup pentru a stopa evoluţia unei crize şi pentru a asigura stabilitatea financiară a grupului în ansamblu. Sub rezerva aprobării de către autorităţile de supraveghere şi acţionarii fiecărei entităţi care participă la acord, instituţiile din cadrul unui grup vor putea astfel să furnizeze sprijin financiar (sub formă de împrumuturi, garanţii sau active care pot fi utilizate drept garanţii reale în tranzacţii) altor entităţi din grup care se confruntă cu dificultăţi financiare.
Intervenţia timpurie – Autorităţile de supraveghere vor putea interveni într-o etapă incipientă pentru a contracara problemele financiare imediat ce apar. Competenţele în materie de intervenţie timpurie se declanşează în momentul în care o instituţie nu îndeplineşte sau este pe punctul de a nu îndeplini cerinţele obligatorii de capital. Autorităţile pot impune instituţiei respective să aplice măsurile prevăzute în planul de redresare, să elaboreze un plan de acţiune şi un calendar de aplicare a acestuia şi să solicite convocarea unei adunări a acţionarilor în vederea adoptării unor decizii urgente. De asemenea, autorităţile pot cere instituţiei să întocmească un plan de restructurare a datoriei împreună cu creditorii. În plus, dacă situaţia financiară a unei bănci se deteriorează considerabil, iar instrumentele descrise mai sus nu sunt de ajuns pentru a corecta situaţia, autorităţile de supraveghere vor avea competenţa de a numi un administrator special, pentru o perioadă de timp limitată. Sarcina principală a administratorului special este restabilirea situaţiei financiare a băncii şi gestionarea corectă şi prudentă a activităţii acesteia.
Competenţe şi instrumente în materie de rezoluţie – Rezoluţia are loc atunci când măsurile preventive şi de intervenţie timpurie nu reuşesc să evite deteriorarea situaţiei până la punctul în care banca intră sau poate intra în criză. Dacă se stabileşte că nu se pot întreprinde acţiuni alternative care să permită evitarea intrării în criză şi că este în joc interesul public (în ceea ce priveşte accesul la funcţii critice ale băncii, stabilitatea financiară, integritatea finanţelor publice etc.), autorităţile trebuie să preia controlul instituţiei şi să iniţieze acţiuni decisive de rezoluţie.
Instrumentele şi competenţele de rezoluţie armonizate, alături de planurile de rezoluţie elaborate în prealabil atât pentru băncile care funcţionează pe plan naţional, cât şi pentru cele transnaţionale, le vor asigura autorităţilor naţionale din toate statele membre un set comun de instrumente şi o foaie de parcurs comună pentru a gestiona situaţiile de criză bancară. Limitarea drepturilor acţionarilor şi creditorilor pe care o implică aceste instrumente se justifică prin necesitatea imperioasă de a proteja stabilitatea financiară, deponenţii şi contribuabilii. Instrumentele de rezoluţie prevăd şi garanţii menite să prevină utilizările abuzive. – www.promptmedia.ro
