Acasă Politic București: Udrea nu se dă bătută

București: Udrea nu se dă bătută

DISTRIBUIȚI

117960 – 25032013 – Tabăra Elenei Udrea nu recunoaște înfrângerea de la Convenția Națională Extraordinară a PDL și, reclamând fraude, a cerut, duminică după-amiază, pentru a doua oară, renumărarea voturilor de sâmbătă, cu toate că o astfel de cerere a mai fost respinsă de comisia de organizare a congresului. Ion Bălan, preşedintele Comisiei de organizare, declarase că diferenţa dintre Vasile Blaga şi Elena Udrea rămâne de 330 de voturi, nu de câteva zeci așa cum declara favorite președintelui.

Informația potrivit căreaia nemulţumiţii din tabăra Udrea ar urma să se îndrepte imediat către o nouă formațiune – Mişcarea Populară, înregistrată anul trecut, este una forțată, având în vedere că o astfel de acțiune nu se poate face peste noapte. De exemplu, dacă parlamentarii pot trece cu ușurință de la un partid la altul, aleșii locali (primari, consilieri județeni și consilieri locali) își pierd imediat mandatul conform legii. De asemenea, există persoane care deși au votat cu Elena Udrea la evenimentul de sâmbăta trecută s-au repoziționat și vor rămâne lângă Vasile Blaga. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.