Acasă Politic Bucuresti: Romania gazduieste Campionatul Mondial de Sport Electronic

Bucuresti: Romania gazduieste Campionatul Mondial de Sport Electronic

DISTRIBUIȚI

 123609 – 22102013 – România va gazdui, în perioada 1-3 noiembrie a. c., Campionatul Mondial de Sport Electronic la care vor participa peste 200 de jucători profesionişti, din 51 de ţări.

Competiţia se va desfăşura la Sala Polivalentă din Bucureşti.

“Vedetele Campionatului Mondial de Sport Electronic sunt diversele jocuri – de la shooter-ul Alliance of Variant Arms (A.V.A.), la jocurile de strategie League of Legends şi StarCraft 2 şi fighting action-ul Tekken Tag Tournament 2”, a declarat Silviu Stroie, preşedintele Ligii Gamerilor Profesionişti, citat de România Liberă.

La competiţiile de League of Legends şi A.V.A. vor participa doar bărbaţi, iar valoarea premiilor este de 20.000 euro şi, respectiv, 13.000 euro. Celelalte două discipline din competiţia feminină, unde s-au înscris 13 jucătoare la StarCraft 2 şi 10 la Tekken Tag Tournament 2, oferă premii de câte 2.000 euro.

Spectatorii de la Sala Polivalentă vor avea ocazia să câştige şi ei diverse premii în valoarea de peste 7.000 de euro, dacă vor participa la concursurile organizate special de către partenerii evenimentului. În total, premiile evenimentului ajung la valoarea de 44.000 de euro.

Biletele pentru spectatori au fost puse în vânzare pe ComputerGames şi au preţul de 25 de lei sau de 5 euro, dacă sunt achiziţionate prin SMS.

Campionatul Mondial de Sport Electronic este organizat de Federaţia Internaţională de Sport Electronic (International eSport Federation – IeSF), de Liga Gamerilor Profesionişti (Professional Gamers League – PGL). – www.promptmedia.ro

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.