Acasă Politic Washington: Oportunități de investiții în România în domeniul mediului, prezentate la Washington

Washington: Oportunități de investiții în România în domeniul mediului, prezentate la Washington

DISTRIBUIȚI

123675 – 24102013 – Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a avut o serie de întâlniri oficiale, la Washington, cu câteva dintre instituțiile-cheie din mediul politic şi de afaceri american.

Aflat în delegaţia din SUA condusă de premierul Victor Ponta, ministru Rovana Plumb a dat asigurări reprezentanţilor mediului de business american privind stabilitatea şi predictibilitatea, spunând că acestea sunt priorităţi majore în politicile actualului guvern al României şi a propus, în acelaşi timp, companiilor americane să facă noi investiţii în ţara noastră, prin folosirea de tehnologii verzi, de ultima generaţie.

Ministrul Mediului a punctat, în cadrul întâlnirii avute cu Fred P. Hochberg, preşedintele EX-IM Bank, că politica privind protecţia mediului nu mai este şi nu ar mai trebui văzută ca un obstacol în calea dezvoltării economice.

„Trebuie să ne concentrăm eforturile, resursele şi finanţarea pentru a găsi soluţii la provocările legate de deficitul de resurse şi degradarea mediului. Este o prioritate să ne asigurăm, oriunde ne-am afla, că trăim într-un mediu sănătos, dar reuşind, în acelaşi timp, să menţinem competitivitatea la nivel internaţional şi să creăm noi locuri de muncă verzi”, a spus ministrul Mediului.

Rovana Plumb le-a propus reprezentanţilor EX-IM Bank, după o prezentare prealabilă a oportunităţilor de investiţii în România, în domeniul mediului şi energiei, o colaborare şi mai strânsă, în viitor, insistând pe ideea că „economia verde presupune investiţii inteligente şi inovaţie în ceea ce priveşte tehnologiile curate”.

La rândul său, preşedintele Hochberg şi-a arătat deschiderea şi interesul pentru România, amintind că banca pe care o conduce are şi în momentul actual în derulare proiecte în ţara noastră.

În finalul discuţiei purtate la sediul Băncii din Washington D.C., ministrul roman al Mediului şi-a exprimat încă o dată speranţa de a contribui la găsirea de soluţii pentru crearea cât mai multor locuri de muncă „verzi”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.