Acasă Politic Bucureşti: Victor Ponta a prezentat componenţa guvernului pentru care cere votul de...

Bucureşti: Victor Ponta a prezentat componenţa guvernului pentru care cere votul de învestitură

DISTRIBUIȚI

126534 – 03032014- Premierul Victor Ponta a prezentat luni componenţa viitorului Guvern convenită în urma finalizării negocierilor dintre USD şi UDMR. Având în vedere că prin plecarea liberalilor de la guvernare nivelul de susţinere parlamentară s-a redus, Victor Ponta a ţinut să menţioneze că rămâne deschis pentru discuţii cu cele două mari grupuri parlamentare din opoziţie – PNL şi PDL. De asemenea, premierul a menţionat din nou pentru PNL că există oricând posibilitatea refacerii USL.

Structura Guvernului va rămâne, potrivit premierului, aproape identică, cu excepţia faptului că va dispărea funcţia de vicepremier fără portofoliu.

Premierul a precizat că va cere votul de învestitură în această seară de la orele 18.00 şi speră ca noii miniştri să depună jurământul până marţi seara, astfel încât noul guvern să poată începe să lucreze începând de miercuri.

Potrivit prezentării făcute de Victor Ponta, viitorul guvern va avea patru viceprim-miniştri cu portofoliu. Liviu Dragnea rămâne vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, acestuia adăugându-i-se preşedinţii UNPR, PC şi UDMR: Gabriel Oprea – ministrul Afacerilor Interne, Daniel Constantin – ministrul Agriculturii şi Kelemen Hunor – ministrul Culturii.

Din actualul guvern rămân la Ministerul Afacerilor Externe – Titus Corlatean, la Ministerul Apararii Nationale – Mircea Dusa, la Ministerul Justitiei – Robert Cazanciuc, la Ministerul Educatiei Nationale – Remus Pricopie si la Ministerul Fondurilor Europene – Eugen Teodorovici.

La Ministerul Mediului este propus Attila Korodi, la Ministerul Economiei – Constantin Nita, la Ministerul Sanatatii – Nicolae Banicioiu, la Ministerul Muncii – Rovana Plumb, la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Marilor Proiecte de Investitii – Dan Sova, la Ministerul Finantelor Publice – Ioana Petrescu, la Ministerul Tineretului si Sportului – Gabriela Szabo, la Ministerul pentru Societatea Informationala – Alexandru Razvan Cotovelea.

Ca ministru delegat pentru Relatia cu Parlamentul este propus Eugen Nicolicea, ministru delegat pentru Ape si Paduri – Doina Pana, ministru delegat pentru Dialog Social si Societatea Civila – Aurelia Cristea, ministru delegat pentru Energie – Razvan Nicolescu, ministru delegat pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Mediu de Afaceri si Turism – Florin Jianu, ministru delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica – Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Romanii de Pretutindeni – Bogdan Stanoevici. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.