Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: George Scutaru: Dacă România obţine un portofoliu important nu i...

Bucureşti: George Scutaru: Dacă România obţine un portofoliu important nu i se datorează neapărat lui Victor Ponta

DISTRIBUIȚI

131225 – 10092014 – Premierul Victor Ponta a încercat să facă din subiectul comisarului european o temă de campanie, dar dacă România va obţine un portofoliul important în viitoarea Comisie Europeană nu i se va datora neapărat acestuia, susţine liderul deputaţilor PNL, George Scutaru.

„Victor Ponta a încercat să facă şi din această temă un subiect de campanie. Dacă România în final obţine acest portofoliu, nu se datorează neapărat persoanei sale, cât importanţei pe care România o are la nivelul Uniunii Europene. Discutăm totuşi de o ţară importantă pe flancul estic. Nu ne putem compara cu ţări precum Cipru sau Malta. Dar repet, Ponta a încercat şi de data asta să facă o temă de campanie, să-şi agaţe la reverul său de candidat la prezidenţiale şi succesul negocierilor cu Juncker pe acest subiect. Pentru România, ca ţară care mai are mult de recuperat în privinţa decalajului de dezvoltare cu statele Uniunii Europene, un asemenea post este important. Dar dacă-l primim, repet, nu se datorează exclusiv lui Victor Ponta”, a declarat George Scutaru, potrivit RFI România.

Când va avea loc audierea Corinei Creţu în Parlamentul României? „O să vedem şi noi când în sfârşit procedura asta se va demara. Din punctul nostru de vedere, audierile ar fi trebuit să aibă loc până acum. Sunt viziuni diferite în ceea ce priveşte abordarea Opoziţiei şi a Puterii pe acest subiect. Săptămâna viitoare a rămas să discutăm la nivelul Biroului Camerei Deputaţilor, bănuiesc că vor face acelaşi lucru şi colegii de la Senat, calendarul audierii comisarului european propus de România. S-a stabilit că după ce avem anunţul oficial din partea domnului Juncker, după aceea să demareze procedurile în Parlament. Sper ca doamna Corina Creţu să facă faţă unui post de comisar european. Domnul Cioloş s-a achitat cu brio de responsabilităţile uriaşe, pe care le-a avut în calitate de comisar pe Agricultură”, consideră deputatul liberal.

Conferinţa de presă de prezentare a Comisiei Juncker are loc miercuri, de la orele 13.00. Potrivit agenţiei Reuters, Corina Creţu va primi portofoliul Politicii Regionale. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.