Acasă Social ,,Salvarea unei vieţi depinde de tine!” începe la Târgu Ocna

,,Salvarea unei vieţi depinde de tine!” începe la Târgu Ocna

DISTRIBUIȚI

 133005 – 24112014  – La sediul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna a început, pe 24 noiembrie, prima etapă a campaniei umanitare de donare voluntară de sânge ”Salvarea unei vieţi depinde de tine”. Cea de-a doua etapă va avea loc în luna decembrie.

Acţiunea umanitară este iniţiată de şcoala noastră şi îşi propune promovarea importanţei donării benevole de sânge în rândul elevilor şi salariaţilor unităţii, în vederea creşterii numărului de donatori şi mai ales a fidelizării acestora.

Iniţiativa Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna este pusă în practică prin bunăvoinţa şi participarea a 150 de elevi şi a salariaţilor,  reprezintă un gest de solidaritate cu cei aflaţi în suferinţă, constituind totodată un ajutor concret acordat unităţilor spitaliceşti.

În România, sub 2% din populaţie donează sânge, în condiţiile în care un singur bolnav de leucemie are nevoie de patru donatori!

Acest act de ajutor este un dar fără preţ oferit persoanelor în nevoie, un dar pentru noi înşine ca oameni, o binecuvântare pentru capacitatea noastră de înţelegere şi sănătatea de care ne bucurăm. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.