Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Senatorul Badea cere protecţie “adecvată” pentru menajerele din Est care lucrează în...

Senatorul Badea cere protecţie “adecvată” pentru menajerele din Est care lucrează în Vest

DISTRIBUIȚI

133303 –  05122014  – Senatorul Viorel-Riceard Badea, membru al delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a prezentat, miercuri, în cadrul Comisiei pentru egalitate şi nediscriminare a APCE moţiunea pentru rezoluţie „Drepturile lucrătoarelor casnice care provin din Europa de Est”.

Expunerea senatorului român a fost prefaţată de intervenţia reprezentantei Biroului pentru Europa de Sud-Est, Europa de Est şi Asia Centrală al Organizaţiei Internaţionale a Migraţiei (OIM), Marina Manke, specialistă în migraţia regională a forţei de muncă şi dezvoltare umană, potrivit unui comunicat remis PROMPT MEDIA. Reprezentanta OIM a relevant, printre altele, continuarea „feminizării” fenomenului migraţiei la nivel global, multiplele tipuri de discriminare la adresa lucrătoarelor casnice, necesitatea semnării şi ratificării de cât mai multe state a Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind lucrătorii casnici, existenţa în multe state de origine a unor centre de consiliere şi informare ale OIM pentru acele persoane care doresc să lucreze într-o altă ţară ca lucrători casnici.

În intervenția sa, senatorul Badea a subliniat nevoia conştientizării în rândul opiniei publice, atât în statele de origine, cât şi în statele de destinaţie, a faptului că lucrătoarele casnice (în Italia: COLF=menajere pentru curăţenie şi badante=persoane care se ocupă cu îngrijirea bătrânilor) reprezintă în mod neîndoielnic un grup vulnerabil care necesită o protecţie adecvată. Parlamentarul român a arătat totodată că aceste persoane care provin, în mare parte din Europa de Est, nu pot fi asimilate categoriei lucrătorilor migranţi întrucât calitatea lor de cetăţeni europeni reclamă aplicarea dreptului Uniunii Europene.

Senatorul Badea a mai arătat că adesea discriminarea lucrătoarelor casnice nu se petrece la nivelul statului, ci mai degrabă la nivelul angajatorului, care este principalul vector de propagare a comportamentului discrimnatoriu.

Scopul adoptării unei rezoluţii de către APCE în această materie, în opinia parlamentarului român, este acela de a atrage atenţia asupra nerespectării pentru aceste persoane a dreptului la condiţii de muncă echitabile, aşa cum prevede Carta socială europeană revizuită.

În urma acestei dezbateri, membrii comisiei au decis transmiterea acestei moţiuni pentru rezoluţie în atenţia Biroului APCE, cu propunerea de a fi sesizată Comisia pentru afaceri sociale, sănătate şi dezvoltare durabilă a APCE, în vederea redactării unui raport pe acest subiect. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.