Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucuresti: 500.000 de euro la Fondul de sprijin al NATO pentru Ucraina...

Bucuresti: 500.000 de euro la Fondul de sprijin al NATO pentru Ucraina în domeniul apărării cibernetice

DISTRIBUIȚI

domeniul apărării cibernetice133845 –  07012015 – România va contribui, în anul 2015, cu 500.000 de euro la Fondul de sprijin al NATO pentru Ucraina în domeniul apărării cibernetice, potrivit unei Hotărâri de Guvern publicată marţi în Monitorul Oficial. Guvernul a aprobat prin HG Acordul de management financiar între România, prin SRI, şi Oficiul pentru control financiar al NATO privind Fondul de sprijin al Alianţei pentru Ucraina în domeniul apărării cibernetice, semnat la 2 decembrie.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat, pe 2 decembrie, la Bruxelles, operaţionalizarea Fondului NATO de Sprijin în domeniul Apărării Cibernetice, gestionat de România prin SRI, subliniind că, din această poziţie, Bucureştiul va sprijini sporirea capacităţii Ucrainei de a răspunde noilor ameninţări.

România participă în calitate de naţiune-lider, în baza unei hotărâri CSAT, la Fondul de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacităţii de apărare cibernetică a Ucrainei, creat prin participarea voluntară a ţărilor membre NATO, a anunţat, în 13 septembrie, SRI.

„În contextul evenimentelor generate de tensionarea relaţiilor ruso-ucrainene şi pe fondul necesităţii Alianţei Nord-Atlantice de a-şi întări graniţa de est, au fost implementate noi măsuri de securitate, sens în care a apărut şi ideea creării, pe baza contribuţiei voluntare a ţărilor membre NATO, a unui Fond de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacităţii de apărare cibernetică a Ucrainei”, a precizat SRI într-un comunicat de presă.

Expertiza pe care SRI o deţine în domeniul securităţii cibernetice – apreciată atât în proiecte desfăşurate în ţara noastră, cât şi în cadrul cooperării cu NATO, prin contribuţii la crearea de platforme specifice şi prin participarea activă la exerciţii precum Cyber Coalition – a fundamentat aprobarea, de către CSAT, a participării ţării noastre, prin Serviciul Român de Informaţii, în calitate de naţiune-lider, la acest Fond.

Ca urmare, CSAT a aprobat transmiterea acestei decizii către NATO, iar în cadrul Summit-ului NATO din Ţara Galilor (4-5 septembrie), România şi-a declarat disponibilitatea de a îndeplini rolul de naţiune-lider a Fondului de Sprijin pentru apărarea cibernetică a Ucrainei. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.