Acasă Nord-Vest Cluj Cluj: Emil Boc a vizitat-o pe Monica Ridzi

Cluj: Emil Boc a vizitat-o pe Monica Ridzi

DISTRIBUIȚI

 135065 – 25022015Fostul premier Emil Boc a vizitat-o pe Monica Iacob Ridzi, aflata in Penitenciarul Gherla, unde se află în perioada de carantină, după ce a fost condamnată definitiv la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu.

Surse din Penitenciarul Gherla au declarat că primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a vizitat-o pe Monica Iacob Ridzi la secţia exterioară de la Cluj-Napoca a penitenciarului, în timpul programului legal de vizite, potrivit Digi24.

„Domnul Emil Boc a fost, marţi după-amiază, la secţia exterioară de la Cluj a Penitenciarului Gherla, unde a discutat cu Monica Iacob Ridzi. Ca orice persoană privată de libertate, Monica Iacob Ridzi are dreptul de a a primi vizite, în perioada de carantină ea având dreptul la patru vizite”, au spus sursele citate.

Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului, a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată, alături de alte 11 persoane, de abuz în serviciu.

Monica Iacob Ridzi ar fi favorizat două companii private în perioada în care a fost ministrul Tineretului şi Sportului. Procurorii DNA susţin că a dirijat către cele două firme, peste 600.000 de euro pentru organizarea Zilei Tineretului din 2 mai 2009. Cele două societăţi erau recent înfiinţate şi aveau sediu comun într-un apartament. Aveau şi aceiaşi acţionari.

„Iacob Ridzi Monica Maria, în calitate de ministru al Ministerului Tineretului şi Sportului, împreună cu alţi funcţionari ai acestui minister, au prejudiciat bugetul ministerului prin încheierea a trei contracte de servicii fără ca, în prealabil, să fie organizată şi derulată vreo procedură de atribuire”, se arată într-un comunicat al DNA.

În februarie 2010, procurorii anticorupţie au cerut Parlamentului aviz pentru o percheziţie informatică în acest caz, însă cererea a fost blocată la Comisia juridică din Camera Deputaţilor timp de aproape 10 luni, după care a fost respinsă de plenul Camerei.

Monica Iacob Ridzi a negat acuzaţiile şi a spus că toate contractele au fost legale. Fostul ministru al Tineretului a fost trimis în judecată în luna mai 2011. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.