Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Tăriceanu: Ultimii ani au fost marcaţi de acţiuni la limita Constituţiei

Bucureşti: Tăriceanu: Ultimii ani au fost marcaţi de acţiuni la limita Constituţiei

DISTRIBUIȚI

136769 – 14052015 – La întâlnirea dintre membri Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ultimii ani au fost marcați de dezechilibre între puterile statului și conflicte interinstituționale, în timp ce Marius Tudose, președintele CSM, s-a plâns de problemele noului Cod penal și de raționalizarea instanțelor, potrivit Romania Liberă.

„După cum ştiţi, din păcate, ultimii ani au fost marcaţi de acţiuni aflate la limita Constituţiei, după o expresie deja consacrată, care mie îmi sună, de fapt, că limita Constituţiei era, în fond, depăşită. Aceşti ani au fost marcaţi, de asemenea, de dezechilibre între puterile statului, de confruntări verbale contraproductive şi de conflicte interinstituţionale neavenite, care nu numai că au consumat timp şi energie, dar au blocat de asemenea soluţionarea unor probleme şi au creat şi altele noi. În opinia mea, a venit vremea să punem capăt acestor practici nocive şi să le înlocuim cu dialogul constructiv şi cu cooperarea directă şi sinceră la nivel interinstituţional”, a spus Tăriceanu.

Şeful Senatului a mai afirmat că astfel de întâlniri cu reprezentanții CSM, având în vedere că, atât activitatea Parlamentului, cât și a autorității judecătorești trebuie îmbunătățite, iar pentru aceasta trebuie să se cunoască punctele de vedere, inclusiv critice. „Pe lângă eficienţa unei comunicări directe, fără intermediari sau fără arbitri, fie ei şi constituţionali, invitaţia la dialog pe care Biroul Permanent al Senatului a adresat-o CSM a avut în vedere că atât activitatea Parlamentului, cât şi a autorităţii judecătoreşti au nevoie de îmbunătăţiri. Pentru atingerea acestui deziderat, cunoaşterea unor puncte de vedere diverse, fie ele şi critice, ar fi utilă, chiar dacă viziunea fiecărei puteri în stat privind colaborarea cu celelate puteri şi echilibrul dinte puteri este bineînţeles subiectivă, influenţată inerent de propriul unghi de vedere”.

Al doliea om în stat a mai spus că va face uz de influența sa politică pentru a reda Senatului atributul de for politic de dezbateri, adăugând că va propune Biroului Permanent al Senatului includerea pe ordinea de zi a unei dezbateri legate de „considerentele” CSM. „Cred că se simte nevoia, la Senat, ca, pe lângă activitatea de legiferare, să dezbatem pe diverse teme, pe marginea cărora să ne exprimăm liber, fără încorsetarea disciplinei de grup. Prima temă pe care o voi propune Biroului Permanent al Senatului pentru includerea pe ordinea de zi a plenului, în afara celor care se referă la legiferarea curentă, va fi aceea legată de propunerile şi eventual considerentele dumneavoastră pe care le vom înregistra astăzi”.

Marius Tudose, președintele CSM,  a spus că sunt probleme la aplicarea Codului penal și a Codului de procedură penală și a cerut mobilizare pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală. „O primă problemă, reiau o solicitare mai veche, ar fi identificarea unor modalități de implicare la nivel tehnic a reprezentanților CSM în activitatea de revizuire a Constituției. Noi ne-am înaintat de fiecare dată punctele de vedere și, dacă ați accepta acest lucru, ar fi benefic”, a menţionat el.

El a spus că o altă problemă ar fi raționalizarea instanțelor, criticând faptul că proiectul cu desființarea unor instanțe a fost respins de Senat. „Am rămas surprins că a fost marți în Senat proiectul nostru, pe care l-am înaintat ministrului Justiției și să aflu că, într-o proporție covârșitoare, el a fost respins”, a precizat Tudose.

Tudose a mai arătat că nu numai parlamentarii sunt nemulțumiți de codurile penale și de procedură penală, ci și CSM și a cerut urgentarea modificării lor. „Nu pot să nu remarc interesul recent și insistent manifestat de o parte a parlamentarilor față de prevederile noului Cp și noului Cpp în legătură cu care se fac tot felul de aprecieri critice și știm cu toții sunt în proceduri de modificare. Pot să vă spun că nu numai dumneavoastră, domnilor parlamentari, aveți critici în privința acestora. Aplicarea noilor coduri a generat, pe lângă unele probleme practice, la nivelul activității instanțelor și parchetelor, și dificultăți de armonizare a textelor, chiar cu articole din același cod. De altfel ministrul Justiției a comunicat deja un set de propuneri de modificare ce include și propunerile CSM, propuneri pe care le-am colectat de la specialiști. Având în vedere interesul convergent în modificarea acestor coduri, sperăm într-o mobilizaere instituțională din partea dumneavoastră, astfel încât demersul nostru să capete eficiența necesară”.

El a cerut și ca rapoartele Justiției să fie prezentate în Parlament. „Un alt aspect care, pentru mine, generează un soi de nemulțumire îl reprezintă faptul că, cel puțin de la revizuirea Constituției încoace, rapoartele privind starea justiției și raportul CSM nu au fost prezentate așa cum prevede legea, ele ar fi trebuit să fie prezentate în fața Parlamentului, a celor două Camere și acest lucru este benefic pentru ca să cunoașteți activitatea și să avem punți de legătură între noi și dumneavoastră”, a adăugat Tudose.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis CSM, la sfârşitul lunii aprilie, o scrisoare de invitaţie la „o întâlnire informală, care să se desfăşoare sub forma unei dezbateri”. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.