Acasă Externe Turcia: Bogdan Aurescu propune o strategie NATO “cu două braţe”

Turcia: Bogdan Aurescu propune o strategie NATO “cu două braţe”

DISTRIBUIȚI

 136761 – 14052015 – Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat joi la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic (NAC), desfăşurată cu ocazia reuniunii miniștrilor Afacerilor Externe NATO, care are loc în Antalya (Turcia). Agenda reuniunii s-a concentrat asupra evoluţiilor din vecinătatea estică şi sudică a Alianţei Nord-Atlantice. Sesiunea NAC s-a desfăşurat cu participarea Înaltului Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini, invitat special al reuniunii, potrivit unui comunicat al MAE.

Şeful diplomaţiei române a subliniat, în intervenţia sa, ca în contextul înrăutăţirii mediului de securitate din jurul Alianţei, este necesară nu doar implementarea completă a deciziilor Aliate, adoptate la Summit-ul NATO din Marea Britanie, dar mai ales completarea procesului de adaptare a Alianţei Nord-Atlantice cu o abordare strategică amplă.

În acest sens, Bogdan Aurescu a avansat propunerea unei strategii coerente şi integrate a NATO, „cu două braţe”, care să vizeze atât vecinătatea estică, cât şi pe cea sudică. Obiectivele unei asemenea abordări s-ar circumscrie proiectării stabilităţii şi prevenirii conflictelor, cooperării extinse cu ţările partenere din cele două vecinătăţi, precum şi dezvoltării colaborării dintre NATO şi alte organizaţii internaţionale, în special cu Uniunea Europeană. A evidenţiat importanţa coordonării şi cooperării avansate dintre NATO şi UE, pentru a asigura o unitate de acţiune care să permită un răspuns mai eficient la provocările comune.

În acelaşi timp, strategia Aliată ar permite integrarea a trei dimensiuni: un dialog politic consolidat cu partenerii, întărirea capabilităţilor acestora pentru a răspunde provocărilor de securitate, inclusiv a ameninţărilor hibride, şi construirea unor instituţii eficiente şi puternice la nivelul partenerilor.

„În perspectiva Summit-ului NATO de la Varşovia, din 2016, o asemenea abordare strategică va permite NATO integrarea într-un cadru politic subsumat unei viziuni pe termen lung a instrumentelor existente, atât pentru est, cât şi pentru sud, pentru a răspunde provocărilor specifice de securitate din fiecare regiune. În acelaşi timp, România susține un efort Aliat pro-activ destinat identificării vulnerabilităţilor şi nevoilor partenerilor şi nu doar o atitudine reactivă, precum şi multiplicarea rezultatelor pozitive prin cooperarea extinsă cu alte organizaţii, în principal Uniunea Europeană”, a subliniat ministrul român.

Bogdan Aurescu a mai arătat că valoarea adăugată a propunerii privind strategia Aliată pentru est şi sud rezidă în contribuţia esenţială la creşterea securităţii regionale, inclusiv printr-o apropiere a partenerilor de Alianţa Nord-Atlantică. În acest context, ministrul român a exprimat speranţa lansării cât mai curând a pachetului privind Consolidarea Capabilităţilor de Apărare pentru Republica Moldova, decis la Summit-ul din 2014.

Nu în ultimul rând, ministrul a subliniat necesitatea includerii mai ferme a zonei Marii Negre pe harta strategica a Alianţei, zona Marii Negre – al cărei echilibru de securitate a fost afectat de criza din Ucraina – plasându-se chiar la punctul de conexiune între vecinătatea estica şi cea sudică a Alianţei, deci având o relevanţă strategică suplimentară, pe care România a susţinut-o constant în ultimii ani, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.