Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Vlad Nistor acuză Guvernul că vrea să rezolve ”pe căi lăturalnice problema...

Vlad Nistor acuză Guvernul că vrea să rezolve ”pe căi lăturalnice problema diplomelor ilegale”

DISTRIBUIȚI

 138503 – 21072015 – Prin “Legea de abilitare a guvernului de a emite ordonanțe de urgență în anul 2015” Guvernul se pregătește să altereze încă o dată calitatea sistemului de învățământ superior și de cercetare din România, este de părere deputatul liberal Vlad Nistor. La capitolul IX – Educație și cercetare științifică sunt prevăzute modificări ale Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, precum și măsuri privind diplomele de studii emise de instituții de învățământ superior care școlarizează fără autorizare.

Abordarea acestor chestiuni prin ordonanțe de urgență este total nejustificată, în condițiile în care nu reprezintă urgențe nici sub aspect economic, nici sub aspectul siguranței naționale. În mod evident, în spatele abilitării guvenului de a reglementa fără dezbatere și control parlamentar în aceste chestiuni se ascunde intenția de a favoriza incorectitudinea și chiar încălcarea legilor referitoare la sistemul de învățământ univesitar și la cercetare.

Absolvenții studiilor universitare au dreptul la acte de studii recunoscute, dar numai în condițiile legii, ca urmare a absolvirii unor programe de studii autorizate. În România există un mecanism legal foarte clar și recunoscut internațional de autorizare și acreditare a programelor și instituțiilor de învățământ superior. Nu poate fi invocat niciun argument în favoarea recunoașterii unor diplome dobândite în afara acestui sistem, căruia i se supun toate universitățile de stat și private serioase. Atât instituțiile de învățământ care lucrează sau au lucrat fără autorizare, cât și persoanele care au urmat astfel de programe de studii, a căror situație era publică și verificabilă, sunt responsabili de faptul că au ieșit din cadrul legal și nu pot fi absolviți de această responsabilitate prin ordonanțe de urgență. Autorizarea și acreditarea sunt procese importante în învățământul superior, atestă calitatea studiilor, precum și efortul făcut de către responsabilii instituțiilor, de către cadrele didactice și cercetătorii implicați și, desigur, de către studenții și absolvenții care se supun exigențelor unor astfel de programe. Toate acestea vor fi afectate de orice formă de recunoaștere tardivă și forțată a unor diplome emise fără respectarea reglementărilor legale.

Tentativa guvernului de a rezolva pe căi lăturalnice problema diplomelor ilegale, emise de universități neacreditate, afectează credibilitatea internă și internațională a întregului sistem românesc de studii superioare. Toți deținătorii de diplome universitare legitime din România vor avea de suferit și își vor vedea drepturile diminuate dacă primesc recunoaștere legală diplome obținute în afara cadrului legal.

Cerem guvernului să renunțe la orice încercare de a legifera prin odonanțe de urgență în domeniului învățământului și cercetării pentru astfel de chestiuni care nu sunt în mod real urgente și care pot afecta negativ calitatea învățământului superior din România. Astfel de chestiuni trebuie dezbătute și eventual legiferate în cadrul Parlamentului, în proceduri publice transparente, care să nu permită deteriorarea suplimentară a calității diplomelor universitare românești, declară Nistor. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.