Acasă Uncategorized București: Dragnea pleacă în Israel

București: Dragnea pleacă în Israel

DISTRIBUIȚI

 Liviu_Dragnea142027 – 19012016  – Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pleacă până sâmbătă, 23 ianuarie, într-o vizită oficială în Israel, la invitaţia preşedintelui Partidului Muncii, Isaac Herzog. Dragnea a mai mers intr-o vizita oficiala in Israel in 2014, atunci cand a reprezentat Guvernul Romaniei, in calitatate de vicepremier, la funeraliile fostului premier israelian Ariel Sharon.

Liviu Dragnea va fi însoţit de deputatii Gabriel Vlase, Georgian Pop şi Daniel Florea si de senatoarul Gabriela Firea. Delegatia va avea întâlniri oficiale cu personalităţi ale statului Israel: Isaac Herzog, preşedintele Partidului Muncii şi liderul Opoziţiei din Knesset, Yuli-Yoel Edelstein, preşedinte al Knessetului, membru al Likud, Tzipi Livni, liderul partidului Hatnuah, fost ministru de Externe, care reprezintă în Knesset Uniunea Sionistă/ Hatnuah, Hilik Bar, secretar general al Partidului Muncii şi vicepreşedinte al Knessetului, Zehava Galon, preşedintele Partidului Meretz, şi Ilan Gilon, vicepreşedintele Partidului Meretz, membri ai Knessetului, Yoseph Yonah, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Israel – România, membrul Knessetului din partea Uniunii Sioniste/ Partidul Muncii, Theophilos al III-lea, patriarh al Ierusalimului şi al întregii Palestine.

Liderul PSD va avea întrevederi oficiale cu miniştri ai Cabinetului Netanyahu: ministrul Sănătăţii, Yaakov Litzman, partidul United Torah Judaism, ministrul pentru Imigraţie şi Absorbţie, Zeev Elkin (Likud), ministrul Informaţiilor Gilad Erdan (Likud), ministrul Energiei, Yuval Steintz (Likud).

Dragnea a programat o vizita si la Yad Vashem, Memorialul Victimelor Holocaustului, unde va depune o coroană de flori şi va merge și la Aşezământul Românesc de la Ierusalim, unde se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Israel. – PROMPT MEDIA

foto:bzi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.