Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: IGSU a fost la datorie

București: IGSU a fost la datorie

DISTRIBUIȚI

 foto ISU141985 – 18012016  –  În condiţiile ninsorilor viscolite din ultimele ore, peste 1.700 pompieri cu 700 utilaje și mijloace tehnice au desfășurat mai mult de 500 intervenții în sprijinul populației din județele afectate de vremea rea, în urma cărora sute de persoane au fost salvate. Misiunile pompierilor au continuat și pe timpul nopții,

Pentru optimizarea misiunilor orientate spre siguranța cetățeanului, la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele afectate de ninsori rămân activate grupele operative, fiind posibilă suplimentarea cu încă 3.200 de salvatori pentru asigurarea intervenției imediate.

Totodată, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus constituirea unor detașamente de pompieri din județele AB, CS, HD, HR, IS, MS, NT și SB, care la nevoie se vor deplasa în județele afectate de ninsori.

Pentru gestionarea, în cele mai bune condiții, a situațiilor care pot apărea pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, IGSU a dispus dislocarea mai multor categorii de autospeciale (autovehicule cu șenile, autofreze și autospeciale pentru transport personal și victime multiple) din județele care nu se află sub incidența atenționărilor de vreme rea, în zonele afectate.

Situația operativă este permanent monitorizată prin centrele județene de coordonare și conducere a intervențiilor din care fac parte membri ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne și reprezentanți ai instituțiilor cu rol în managementul situațiilor de urgență.

ISU BUCUREȘTI-ILFOV

În jurul orei 16.00, duminică, un echipaj SMURD, însoțit de o șenilată pusă la dispoziție de CNADNR s-au deplasat în zona Oltenița pentru preluarea unui pacient cu probleme grave de sănătate, căruia i s-a asigurat transportul la o unitate spitalicească din Capitală.

De asemenea, un alt echipaj de prim-ajutor a preluat de la intrarea pe A2 un pacient, în vârstă de 85 de ani, cu afecțiuni oculare, adus de la Lehliu cu o șenilată a CNADNR. Acesta a fost preluat de salvatorii bucureșteni și transportat la Spitalul de Oftalmologie. Totodată, pompierii au gestionat 131 acțiuni pentru degajare copaci/stâlpi electrici.

ISU BRĂILA

Pompierii salvatori au acționat în colaborare cu lucrători de la drumurile naționale și județene, respectiv reprezentanți ai autorităților locale, pentru salvarea persoanelor și degajarea a 18 autoturisme surprinse în trafic din cauza condițiilor meteo nefavorabile, în mai multe zone din județ.

De asemenea, s-a intervenit pentru degajarea unui autoturism în care se aflau 5 persoane (1 copil și 4 adulți), surprins de viscol între localitățile Bărăganul și Însurăței. Persoanele au fost  preluate în siguranță de către un utilaj al serviciului voluntar pentru situații de urgență și transportate în localitatea Bărăganul.

Totodată, s-a intervenit pentru degajarea unui autoturism în care se aflau 10 persoane surprinse de viscol pe DJ 202 B (Movila-Miresii-Țepeș Vodă). Acestea eu fost preluate și transportate în localitatea Țepeș -Vodă, în condiții de siguranță.

ISU BUZĂU

Mai multe persoane surprinse în 20 de autoturisme, blocate în trafic din cauza viscolului –  la Căldărușanca, DN 2, au fost preluate de către echipaje ale poliției, cu antemergător, și  transportate în orașul Buzău.

ISU CĂLĂRAȘI

Echipajele de pompieri au intervenit pe autostrada A2, la km 74, pentru deblocarea a 19 persoane, aflate în două microbuze. Încă de la momentul anunțării situației s-a menținut permanent legătura cu ocupanții mijloacelor de transport, fără a fi semnalate probleme sau afecțiuni medicale. În condiții dificile, pompierii călărășeni au reușit preluarea persoanelor cu ajutorul autocamioanelor de intervenție. Alte persoane s-au aflat în aceeași situație la km 84, echipajele de intervenție asigurând preluarea și transportul lor la Lehliu, cu autocamioanele din dotare.

Totodată, salvatorii au intervenit pentru deblocarea a 38 de autoturisme surprinse în trafic în 9 localități de pe raza județului, fiind salvate 79 persoane.

ISU CONSTANȚA

Paramedici din cadrul Detașamentului Medgidia au însoțit o șenilată pusă la dispoziție de CNADNR, pentru acordarea primului ajutor unei femei însărcinate, în vârstă de 24 de ani. Pacienta a fost preluată de pompieri, ulterior fiind predată unei ambulanțe și transportată la Spitalul Județean Constanța.

O altă intervenție a pompierilor constănțeni, aflată în desfășurare, constă în transportul unei gravide de 21 de ani din localitatea Almalău la cea mai apropiată unitate spitalicească, respectiv Silistra – Bulgaria. Pe durata deplasării, efectuată cu o șenilata, femeia este însoțită de doi paramedici SMURD și un asistent medical.

ISU GIURGIU

Salvatorii giurgiuveni au executat o misiune de preluare din localitatea Stănești a unui bărbat de 64 de ani care prezenta probleme cardiace. Pompierii s-au deplasat cu o șenilată pe o distanță de 30 km, persoana fiind preluată și transportată în siguranță la spital. Cazul a fost precedat de salvarea unui copil în vârstă de un an cu stare febrilă, rămas în grija personalului medical care a însoțit echipa de salvatori.

ISU PRAHOVA

Peste 300 de pompierii prahoveni au fost angrenați în misiuni de deszăpezise la școlile din municipiul Ploiești.

ISU VRANCEA

Reprezentații serviciului voluntar pentru situații de urgență au intervenit împreună cu administratorul drumului pentru deblocarea a două autoturisme în care se aflau 4 persoane (o gravidă), rămase înzăpezite pe DJ 205 R, pe raza localității Cotești. Totodată, s-a intervenit pe raza localității Măicănești unde o persoană a rămas blocată în autoturism din cauza viscolului și în apropiere de localitatea Suraia pentru degajarea a 5 auto în care se aflau 15 persoane.

ISU BRAȘOV

Jandarmii montani și salvamontiștii au intervenit pentru salvarea a două persoane rătăcite în zona montană din apropierea orașului Râșnov. După recuperarea celor doi turiști, un echipaj SMURD a evaluat starea medicală a acestora, rezultând că nu se impune transportul la spital. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.