Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Planul Roşu de intervenţie a fost declanșat de 14 ori în patru...

Planul Roşu de intervenţie a fost declanșat de 14 ori în patru luni! A fost vorba despre exerciții

DISTRIBUIȚI

 IGSU144107 – 11052016 – În primele patru luni ale anului, pompierii au participat la peste 11.500 de exerciţii de alarmare şi evacuare în situaţii de urgenţă, majoritatea dintre ele vizând intervenția la incendiu.

Pregătirea cetăţenilor şi a salvatorilor este unul dintre pilonii ce contribuie la creşterea rezilienţei comunităţilor şi asigurarea misiunilor de răspuns într-o situaţie de urgenţă.

În același interval, au avut loc aproape 400 de exerciţii de alarmare publică, făcute de ISU împreună cu autorităţile locale.

În ceea ce privește instruirea angajaților din unităţile de învăţământ și unități economice cu grad ridicat de risc, în întreaga țară au avut loc peste 29.000 astfel de activităţi de acțiuni preventive.

Cu ocazia acestor acțiuni preventive, au fost distribuite peste 330.000 materiale promoţionale (afişe, broşuri, pliante/flyere), informează IGSU.

Pentru pregătirea angajaților ISU și testarea capacităților de intervenție, în aceeași perioadă, la nivel national au avut loc peste 1.800 exerciţii pentru testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns în situaţii de urgenţă complexe, 14 dintre acestea fiind simulări de situații care presupun declanşarea Planului Roşu de intervenţie. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.