Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Ucraina: Operațiuni vamale comune România, Ucraina, Republica Moldova

Ucraina: Operațiuni vamale comune România, Ucraina, Republica Moldova

DISTRIBUIȚI

 trilaterala145836 – 24082016 –  La 19 august 2016, a avut loc în Ucraina, la Cernăuţi, o reuniunea de cooperare transfrontalieră la care au participat delegaţiile Autorităţilor Vamale din România, Republica Moldova şi Ucraina.

Delegaţia română a fost condusă de  Dorel Fronea, vicepreşedinte al ANAF, coordonator al autorităţii vamale, delegaţia din Republica Moldova de Vitalie Vrabie si cea din Ucraina de Miroslav Prodan, adjunct interimar al preşedintelui Serviciului Fiscal de Stat.

În cadrul întâlnirii, cele trei delegaţii participante au dezbătut aspecte de interes comun în prevenirea şi combaterea traficului ilicit la frontierele externe precum infrastructura şi funcţionarea punctelor de trecere de pe sectoarele de frontieră comune, stadiul proiectelor de infrastructură, simplificarea procedurilor de trecere a frontierei pentru mărfuri şi călători, asistenţa administrativă reciprocă, situaţia şi perspectivele schimbului de informaţii.

În cadrul discuţiilor, Dorel Fronea a lansat din partea autorităţii vamale române propunerea de organizare a unor operaţiuni vamale comune la care să participe cele trei ţări, în vederea prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu produse din tutun. Pentru România, această întâlnire trilaterală reprezintă un pas important în dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere şi eficientizarea controlului vamal în vederea securizării frontierelor şi a apărarii intereselor financiare ale Uniunii Europene, a subliniat Fronea.

Dezbaterile au continuat şi în data de 20 august, la Suceava, între delegaţia română şi cea din Republica Moldova. Astfel, cum au convenit în sedinţa trimestrială a experţilor autorităţilor vamale din cele două ţări, organizată în 27 iulie a.c., Părţile s-au reunit pentru a stabili măsuri şi instrumente ce pot contribui la o mai bună derulare a traficului prin birourile vamale de frontieră şi la concentrarea eforturilor de control asupra transporturilor de mărfuri cu risc ridicat, autoritatea vamală din România asigurându-i pe reprezentanţii Serviciului Vamal din Republica Moldova de sprijin în vederea întăririi capacităţii administrative şi operaţionale. De asemenea, părţile au recunoscut importanţa elaborării unui plan comun de pregătire profesională cu experţi din cadrul celor două autorităţi vamale şi a realizării de schimburi de experienţă în domenii de interes din activitatea vamală. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.