Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Tobă nu a plagiat

București: Tobă nu a plagiat

DISTRIBUIȚI

AUDIERI MINISTRI - COMISIA PENTRU APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIG146051 – 02092016 –  Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare – CNATDCU a decis că fostul ministru de Interne, Petre Tobă, nu a plagiat teza sa de doctorat.

Cei trei membri, prof univ dr. Marin Țupulan, conf. univ. dr. Veronica Mihalache și cercetător științific II dr. Cristian Niță, concluzionează că pe toate cele 14 aspecte analizate, teza de doctorat a fostului ministru nu poate fi acuzată de plagiat luând în considerare înțelesul pe care norma legală (Legea 206/2004) o conferea noțiunii de plagiat inclusiv la data elaborării tezei de doctorat (2008 – 2010), nivelul exigențelor în domeniul militar, informații și securitate națională la nivelul anului 2011 și nu la cele din prezent, cât și practica de la nivelul Universității Naționale de Apărare ”Carol I” din acea perioadă.

CNATDCU a constatat că “nu constituie plagiat întrucât materialul care prezintă similitudini constituie opera comună conform legii 8/1996 privind drepturile de autor, fiind rezultatul unor activități de cercetare științifică desfășurate în comun de Petre Tobă și Ionel Tucmuruz. Lucrarea acestuia din urmă – “Crima organizată transfrontalieră. Factor de insecuritate pentru națiuni” a fost publicată în 2011, ulterior susținerii tezei de doctorat de către Petre Tobă.” În plus, cei doi au parcurs programul studiilor universitare de doctorat în aceeași perioadă și sub îndrumarea aceluiași conducător de doctorat.

Nici în cazul paginilor similare cu cartea “Cooperarea internațională judiciară și polițienească”, semnată de Cristian Eduard Ștefan și Ligia Teodora PIntilie nu se poate vorbi de plagiat “întrucât materialele au fost preluate personal de Eduard Ștefan de la Petre Tobă, iar restul similitudinilor provind din faptul că ambele lucrări au avut la bază fondul documentar al MAI, fapt certificat de Eduard Ștefan”, mai precizează raportul CNATDCU.

Cu privire la celelalte aspecte pe care presa le-a incriminat, raportul comun clarifică faptul că multe dintre materialele folosite sunt preluări din acte normative, mape documentare, documente interne folosite de lucrătorii operative sau expresii uzuale indispensabile limbajului de specialitate. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.