Acasă Nord-Est Iasi 200 de experți discută la Iași despre Holocaust

200 de experți discută la Iași despre Holocaust

DISTRIBUIȚI

holocaust147361 – 07112016  A doua reuniune plenară a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), organizație a cărei conducere este asigurată de România în anul 2016 are loc, la Iași, în perioada 7-10 noiembrie 2016.

Peste 200 de experți se reunesc pentru a analiza relevanța educației, cercetării și memoriei Holocaustului ca elemente de referință în formularea și implementarea politicii contemporane. Pe durata celor patru zile, experții și reprezentanții guvernelor celor 31 de state membre, 11 state observator și ai 7 organizații partenere, vor aborda subiecte precum: situația memorialelor și muzeelor dedicate memoriei Holocaustului aflate în pericol, discursul narativ-istoric privind istoria Holocaustului în Europa și tendințele de alterare a acestuia, reforma organizației etc.

În pregătirea reuniunii plenare, președinția română a IHRA a organizat un tur memorial al locurilor din Iași unde, cu 75 de ani în urmă, a avut loc Pogromul de la Iași. La eveniment au participat experți ai IHRA și studenți ai facultăților de la ”Universitatea Alexandru Ioan Cuza” din Iași, reprezentanții delegației României la IHRA asigurând prezentarea şi documentarea turului.

 România deține în anul 2016 președinția IHRA, organizație al cărei scop este promovarea educației, cercetării și memoria Holocaustului. Mandatul României își propune sprijinirea celor trei obiective, cu acordarea unei atenții deosebite tinerei generații și modului în care media și social media contribuie la creșterea conștientizării asupra consecințelor uneia dintre cele mai mari tragedii ale umanității.

Orașul Iași a fost ales ca loc pentru desfășurarea celei de-a doua reuniuni plenare a IHRA în contextul în care anul acesta se comemorează 75 de ani de la Pogromul de la Iași, un eveniment tragic al istoriei naționale, asumat de autoritățile centrale și locale. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.