Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ministrul Leş s-a întâlnit cu ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos

București: Ministrul Leş s-a întâlnit cu ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos

DISTRIBUIȚI

149348 – 01032017 – Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a primit-o  marţi, 28 februarie, la sediul MApN,  pe Stella Ronner-Grubačić, ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos. Întrevederea face parte din seria întâlnirilor planificate după preluarea mandatului şi a reprezentat un bun prilej pentru aprofundarea dialogului pe teme de interes reciproc, ce au vizat cu precădere aspecte referitoare la relaţiile de colaborare bilaterală în domeniul apărării, precum şi în cadrul NATO şi al Uniunii Europene.

Ministrul Gabriel Leş a subliniat importanţa şi trendul ascendent al colaborării în domeniul apărării şi a mulţumit pentru contribuţia Olandei la eforturile de realizare a prezenţei avansate a NATO în România, menţionând sprijinul concret pentru operaţionalizarea brigăzii multinaţionale de la Craiova.

A fost discutată nevoia de consolidare a activităţilor concrete de cooperare în domenii specifice pentru ambele armate, cum sunt exerciţiile şi activităţile de pregătire în comun, creşterea interoperabilităţii în cadrul NATO, precum şi posibile căi de creştere a cooperării tehnico-militare.

Oficialul olandez a exprimat interesul pentru intensificarea dialogului strategic pe teme actuale de securitate, inclusiv cu implicarea societăţii civile şi a mediului de afaceri din cele două ţări, armonizarea poziţiilor în cadrul NATO şi UE pe principalele subiecte de pe agendă, respectiv postura de apărare şi descurajare a Alianţei şi implementarea Strategiei Globale a UE în domeniile securităţii şi apărării.PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.