Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Curtea Supremă dezbate contestația la executare depusă de Dragnea

București: Curtea Supremă dezbate contestația la executare depusă de Dragnea

DISTRIBUIȚI

145164 – 10042017 –  Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție dezbate, luni, contestația la executare depusă de președintele PSD, Liviu Dragnea, împotriva condamnării la doi ani închisoare cu suspendare primită în dosarul ”Referendumul”, după ce Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea ÎCCJ. Este vorba despre o cale extraordinară de atac.

”Avocații spun, studiind Codul penal și de procedură penală, care nu este deloc ambiguu, că practic eu nu am hotărârea de condamnare. Hotărârea de condamnare a unui cetățean român trebuie să conțină trei elemente – partea introductivă, dispozitivul (acel anunț) și expunerea care cuprinde de fapt toată motivarea. Eu, după aproape 10 luni de zile, nu am această motivare – asta înseamnă că hotărârea nu este completă. De asemenea, nici nu mai pot avea niciodată, pentru că legislația este foarte clară, motivarea este obligație legală (…) și trebuie dată la toate hotărârile în 30 de zile. Au trecut aproape 10 luni. Trebuie semnată și asumată și compusă de către toți membrii completului. Doamna fostă președintă a Curții Supreme, Livia Stanciu, la două luni după ce a fost adoptată această sentință, s-a pensionat și a mers la Curtea Constituțională. Exista o prevedere legală, care e și acum în vigoare, care spunea că orice judecător care iese din sistem are obligația să-și încheie toate motivările. Nu s-a întâmplat la această oră, nu mai poate semna această motivare”, declara Dragnea. La 8 februarie, ÎCCJ publica motivarea, amintește Agerpres.

În aprilie 2016, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul ”Referendumul”.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea pe care o reprezenta, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale. În acest sens, conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

În paralel, Dragnea este acuzat că a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii județeni de campanie/primarii/activiștii de partid, preciza DNA. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.