Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Italia, căminul numeroaselor familii de români care şi-au construit o nouă...

București: Italia, căminul numeroaselor familii de români care şi-au construit o nouă viaţă pe teritoriul său

DISTRIBUIȚI

145888 – 30052017 La 2 iunie, cetățenii italieni sărbătoresc Ziua națională a Italiei, zi ce reprezintă un prilej de sărbătoare şi pentru numeroşi români. Ca preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Italiană, Ileana Cristina Dumitrache felicită poporul italian.

”În fiecare an, începând cu anul 1948, la data de 2 iunie cetățenii italieni sărbătoresc Ziua națională a Italiei, ziua în care, în anul 1946, a avut loc referendumul în urma căruia Italia a fost proclamată republică. Atunci, printr-un referendum asupra monarhiei, care a reprezentat și prima ocazie când s-a utilizat votul universal în Italia, a rezultat naşterea Republicii Italiene. Membru fondator al Uniunii Europene şi unul dintre membrii G7, grupul ţărilor celor mai industrializate din lume, ai NATO şi ai altor numeroase organizaţii internaţional, Republica Italiană este o republică democratică şi o ţară dezvoltată, ocupând a opta poziţie în lume conform PIB-ului. Cu mai mult de 60 de  milioane de locuitori în care intră, deja, şi o numeroasă comunitate de români, Italia reprezintă o îmbinare armonioasă de culturi care, din cele mai vechi timpuri, a impus lumii civilizaţia romană. Italia reprezintă ţara care prin Leonardo da Vinci, Michelangelo, Caravaggio, Borromini, Rossini, Puccini, Calas, Domingo, şi numeroşi alţi monştri sacri ai artei şi culturii italiene, au influenţat cultura universală. Roma este sediul Bisericii Catolice şi a fost, pentru o perioadă lungă, leagănul latinităţii în lumea occidentală. Pe lângă contribuţiile însemnate la evoluţia şi modernizarea civilizaţiei europene, şi nu numai, Republica Italiană, sora noastră mai mare în latinitate, şi căminul numeroaselor familii de români care şi-au construit o nouă viaţă pe teritoriul Italiei, merită aprecierea noastră, toate felicitările şi urările de bine poporului italian cu ocazia zilei naţionale”, scrie parlamentarul roman. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.