Acasă Politic USR: Guvernul PSD-ALDE este tot mai disperat după banii românilor

USR: Guvernul PSD-ALDE este tot mai disperat după banii românilor

DISTRIBUIȚI
foto:revista22.ro

 145523 – 28032018 – USR avertizează că rețeta economică a PSD-ALDE a sacrificat bunăstarea pe termen lung a românilor pentru o creștere economică pe termen scurt. În viitor, Guvernul va încerca cu disperare să obțină tot mai mulți bani de la români pentru a plăti pensii și salarii.

Execuția bugetară pentru luna februarie arată proporțiile haosului din ministerul Finanțelor: cheltuielile statului au crescut cu aproape 40% în primele două luni ale acestui an, aproape dublu față de creșterea veniturilor. În aceste condiții, deficitul statului a ieșit de sub control și a ajuns la cel mai înalt nivel de la criză și până în prezent.

”Deficitul în luna februarie a explodat la 5.5 miliarde de lei, 0.6% din PIB, un nivel la care în anii anteriori se ajungea abia pe la jumătatea anului, nicidecum după doar două luni de execuție. Chiar dacă s-au făcut eforturi considerabile în cadrul ministerului Finanțelor pentru a ține situația în frâu, bugetul nu mai rezistă. Ministerul a mers chiar până la măsuri specifice crizei, de tip 1 la 2 (la două posturi vacante se ocupă unul), dar tot nu este de ajuns”, a declarat deputatul Claudiu Năsui, membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaților.

Cum se explică haosul? Rețeta economică în care românii au ”îndrăznit să creadă” a constat de fapt în explozia cheltuielilor curente (asistență socială și salariile bugetarilor). Totul pe datorie, sacrificând investiții cruciale și crescând taxele și impozitele asupra economiei private. Execuția bugetară pentru această lună arată pe lângă majorarea cheltuielilor curente, o creștere a investițiilor care nu este însă un motiv de laudă. Această creștere vine după ce, în primele două luni ale anului trecut, Guvernul PSD-ALDE, a scăzut investițiile de aproape trei ori, la un minim istoric de 68%. De la o sumă mică orice creștere pare spectaculoasă. ”În viitor, trebuie să ne așteptăm la un guvern tot mai disperat după banii noștri. Creșteri de taxe și impozite, naționalizarea pilonului 2 și, odată cu ea dispariția oricărei șanse ca sistemul de pensii să fie sustenabil. Și, evident, tot mai multă îndatorare. Să mai tot îndrăznim să credem”, a subliniat Năsui.

USR mai semnalează că, în 2018, cheltuielile salariale vor fi, raportate la PIB, similare cu cele din anul 2008. Din păcate, veniturile fiscale raportate la PIB vor fi mai mici. Vă mai amintiți de 2008, nu? Ne îndreptăm către o nouă criză!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.