Acasă Politic Cum poți vota la alegerile locale dacă nu ești în localitatea de...

Cum poți vota la alegerile locale dacă nu ești în localitatea de domiciliu sau dacă ai viză de flotant

DISTRIBUIȚI

 155757 – 24072020 –  La alegerile locale, programate pentru 27 septembrie, românii cu drept de vot nu vor putea vota oriunde s-ar afla în acea zi, ci doar numai în localitatea unde își dau domiciliul sau reședința. Cei care au viză de flotant pot vota pe listele permanente în noua localitate de reședință, însă termenul pentru a fi inclus Registrul Electoral este 4 septembrie.

Alegătorii cu drept de vot la data alegerilor locale care stau într-o localitate, dar nu au documente care să dovedească șederea (viză de flotant care stabilește noua reședință) nu vor putea vota pentru autoritățile locale din localitatea respectivă.

Potrivit legislației aflate la acest moment în vigoare, alegătorii cu viză de flotant (care practic și-au schimbat reședința) pot vota în noua localitatea de reședință în două moduri: pe lista permanentă – dacă depun în prealabil până pe 4 septembrie 2020 o cerere la primăria respectivă pentru a fi înscriși în Registrul electoral sau pe lista suplimentară – dacă au viza de flotant pentru acea localitate și nu au depus o cerere de înscriere în registrul electoral din acea localitate.

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Mitulețu-Buică, spune că ”toată lumea cu viză de flotant va putea vota la alegerile locale, indiferent dacă se depune acea cerere de înscriere în registrul electoral sau nu. Vor putea vota și cei care își scot viza de flotant chiar și în ziua alegerilor. Ei vor fi trecuți pe listele suplimentare”.

Totodată, alegătorii cu viză de flotant care nu au depus cererea la primăria unde se află noua reședință de a fi trecut în Registrul Electoral pe lista permanentă vor putea vota și la adresa de domiciliu din buletin dacă se află în ziua scrutinului acolo (atenție – alegătorul poate vota doar o singură dată, fie la adresa de domiciliu fie la adresa de reședință. Votul multiplu este infracțiune prevăzută de Codul Penal.)

Așadar, alegătorii care și-au stabilit reședința într-o altă circumscripție electorală înaintea alegerilor locale din 27 septembrie 2020 pot face o cerere la primărie pentru a vota pe liste permanente în circumscripția respectivă, termenul fiind de 4 septembrie 2020. Cererea este valabilă doar pentru scrutinul respectiv, deci în 2024 cererea nu va mai fi valabilă. De altfel, nu va fi valabilă nici la alegerile parlamentare din iarnă.

Viza de flotant luată acum pentru alegerile locale va putea fi folosită de alegători și la alegerile parlamentare. În mod similar cu alegerile locale, alegătorii cu viză de flotant vor putea vota în noua localitate de reședință pe listele suplimentare chiar dacă nu s-a înscris din timp în Registrul Electoral.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.