Acasă Externe Agenda Europeana Consiliul European acordă asistență suplimentară în valoare de un miliard de euro...

Consiliul European acordă asistență suplimentară în valoare de un miliard de euro Ucrainei

DISTRIBUIȚI

 165586 – 12072022 – Consiliul European a decis astăzi să acorde Ucrainei asistență macrofinanciară (AMF) suplimentară în valoare de 1 miliard EUR, în regim de urgență.

Împreună cu AMF de urgență în valoare de 1,2 miliarde EUR plătită la începutul acestui an, sprijinul macrofinanciar total din partea UE pentru Ucraina de la începutul războiului ajunge în prezent la 2,2 miliarde EUR și se preconizează că va continua să crească în lunile următoare.

“Continuarea asistenței materiale și financiare nu este o opțiune, ci o obligație care ne revine. Prin urmare, sunt foarte mulțumit de faptul că am luat rapid decizia de a acorda asistență macrofinanciară în valoare de 1 miliard EUR. Acest lucru va oferi Ucrainei fondurile necesare pentru a acoperi nevoile urgente și pentru a asigura funcționarea infrastructurii critice”, a declarant Zbyněk Stanjura, ministrul finanțelor al Cehiei

AMF adoptată astăzi urmărește să răspundă nevoilor imediate și celor mai urgente de finanțare ale Ucrainei și să asigure faptul că statul ucrainean își poate îndeplini în continuare funcțiile cele mai critice. Asistența ia forma unui împrumut pe termen lung cu un nivel ridicat de concesionalitate. Acesta va avea o perioadă de disponibilitate de un an și va fi plătit sub forma unei singure tranșe, care poate fi împărțită în una sau mai multe plăți eșalonate. Această nouă operațiune AMF face parte din efortul internațional extraordinar al donatorilor bilaterali și al instituțiilor financiare internaționale de a sprijini Ucraina în acest moment critic.

Punerea la dispoziție a tranșei și a asistenței va avea loc odată ce se va conveni asupra unui memorandum de înțelegere cu autoritățile ucrainene. Acesta va include o mai mare transparență și o raportare sporită cu privire la utilizarea fondurilor și va defini stabilirea cerințelor de raportare de care va fi legată această AMF.

Având în vedere situația extrem de dificilă cu care se confruntă Ucraina, bugetul UE va acoperi, în mod excepțional, costurile ratei dobânzii generate de AMF, sub forma unui împrumut, limitând astfel impactul asupra sustenabilității finanțelor publice ale țării. În acest mod, UE va oferi asistență financiară suplimentară Ucrainei și va contribui la îmbunătățirea sustenabilității datoriei publice a acesteia. UE va mijloci un împrumut cu scadență lungă pentru a îi acorda Ucrainei cât mai mult timp posibil ca să revină la creștere, să își reconstruiască economia în conformitate cu aspirațiile sale europene și să maximizeze șansele de rambursare integrală.

Acordul de asociere UE-Ucraina, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2017, apropie Ucraina de UE. Pe lângă promovarea unor legături politice mai strânse, a unor legături economice mai solide și a respectării valorilor comune, acordul a furnizat un cadru pentru urmărirea unui program ambițios de reforme, axat pe combaterea corupției, pe un sistem judiciar independent, pe statul de drept, precum și pe un climat de afaceri mai bun. UE a demonstrat un sprijin continuu pentru aceste reforme, care sunt esențiale pentru atragerea de investiții, stimularea productivității și ridicarea nivelului de trai pe termen mediu.

Printre alte instrumente de sprijin, în perioada 2014-2021, UE a sprijinit Ucraina prin intermediul a cinci operațiuni consecutive de asistență macrofinanciară (AMF), care au totalizat 5 miliarde EUR sub formă de împrumuturi.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei are un efect negativ asupra stabilității economice și financiare deja precare a Ucrainei. Acesta a declanșat, printre altele, o ieșire substanțială de capital.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.