Acasă Politic Piața George Enescu la Paris

Piața George Enescu la Paris

DISTRIBUIȚI

 167433 – 15122022 – Premierul Nicolae Ciucă a participat la ceremonia de inaugurare a Pieței George Enescu la Paris.

”Sunt deosebit de onorat să particip, astăzi, la inaugurarea Pieței George Enescu în Arondismentul 9, unde i-a plăcut atât de mult să trăiască și să creeze ilustrului nostru compozitor George Enescu. Vreau să mulțumesc pentru decizia pe care au luat-o edililor Parisului, doamnei primar a Arondismentului 9, doamnei viceprimar care s-a ocupat de arhitectura şi de tot ceea ce a însemnat procesul de acordare a numelui acestei piețe. De asemenea, vreau să mulțumesc preşedintelui Grupului de prietenie cu România din Adunarea Națională. Şi, nu în ultimul rând, doresc să-i mulțumesc domnului secretar de stat Luca Niculescu, care atunci când a fost ambasador la Paris, a început demersurile pentru ca astăzi, noi să putem să ne bucurăm de onoarea de a inaugura Piaţa George Enescu și, desigur, membrilor ambasadei, care au avut o legătură foarte bună cu autorităţile, cu edilii Parisului şi în mod deosebit cu Primăria Arondismentului 9.
Este un gest de recunoaștere a creației ilustrului nostru compozitor, George Enescu, care a trăit și a creat aici rapsodiile române, în Arondismentul 9. Este, de asemenea, un gest de recunoaștere a relațiilor culturale dintre România și Franța şi este, de asemenea, un moment în care trebuie să subliniem că prietenia româno-franceză nu se manifestă şi nu reprezintă un model pentru tot ceea ce reprezintă țările noastre, astăzi, în Uniunea Europeană, ci are rădăcini istorice.
Sunt convins că românii care lucrează, care trăiesc, care învață astăzi în Paris, se vor bucura și vor fi mândri să treacă prin Piaţa George Enescu şi să-şi aducă aminte ceea ce el împărtăşea cu cei cu care se întâlnea, cu cei cu care colabora la vremea respectivă şi anume: „lumea trebuie să cunoască țara mea, așa cum este e; peste tot pe unde mă duc, nu uit că asta este prima mea datorie”. Acestea erau cuvintele pe care George Enescu le împărtăşea atunci când se întâlnea cu cei care nu cunoșteau România.
Atât doamna primar, cât și domnul viceprimar au vorbit despre relațiile dintre Franța și România, despre relațiile de înfrățire dintre diferite municipii din România și Franța. Aceasta arată legătura de prietenie și cred că este foarte important să subliniez că nu cu mult timp în urmă am avut onoarea să găzduim vizita președintelui francez în România. Vizita a avut loc într-un moment în care Franța a luat o decizie foarte importantă și anume de a prelua responsabilitatea de națiune cadru pentru battlegroup-ul NATO desfășurat în România. Nu este un moment să vorbim despre ceea ce înseamnă măsurile noastre și cooperarea noastră bilaterală pe linie de apărare, dar am vrut să leg acest aspect de ceea ce George Enescu spunea atunci când vorbea despre modul în care el și-a servit țara: „Mi-am servit țara cu armele mele: pana, vioara și bagheta”. Este bine ca în astfel de momente să ne aducem aminte că există și astfel de arme la îndemână cu care putem să ne servim țara, așa cum au făcut-o iluștrii noștri predecesori”, a declarat premierul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.