Acasă Politic USR propune un nou mecanism de răspundere în cazurile de malpraxis medical

USR propune un nou mecanism de răspundere în cazurile de malpraxis medical

DISTRIBUIȚI

169256 – 23062023 – Un proiect de lege inițiat de deputații USR Oana Murariu și Adrian Wiener propune instituirea unui nou mecanism de răspundere în cazurile de malpraxis medical, care i-ar ajuta pe pacienți să primească mai rapid despăgubiri.

Potrivit proiectului, dacă pacientul se consideră prejudiciat va chema în instanță direct spitalul și asiguratorul acestuia, iar în cazul unei decizii definitive de malpraxis medical, conducerea spitalului și asiguratorul său se vor îndrepta împotriva medicilor care au greșit.

”Mecanismul pe care îl propunem va asigura condițiile pentru o despăgubire rapidă și certă a pacienților în cazul în care ei au fost afectați de culpe medicale. În același timp, personalul medical evită stresul proceselor în situațiile în care instanțele decid la final că nu a existat un act de malpraxis medical”, afirmă deputata Oana Murariu.

La rândul său, deputatul Adrian Wiener susține că ”trebuie să ieșim din logica medicinei defensive. Aceasta a devenit un fenomen extrem de răspândit datorită actualelor prevederi privind malpraxisul medical. E important să asigurăm prin noua reglementare o protecție cât mai bună a pacienților, ca și să reducem presiunea legală asupra personalului medical strict la nivelul cazurilor în care a existat într-adevăr o culpă profesională”.

Forma finală a proiectului de lege a fost realizată prin includerea opiniilor factorilor relevanți din sectorul medical (asociații ale pacienților, federații și sindicate medicale, reprezentanți ai mediului academic, politic și instituțional) exprimate în cadrul Mesei rotunde ”O reformă necesară: Îmbunătățirea sistemului răspunderii civile pentru acte de malpraxis medical”, organizată de inițiatori.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.