Acasă Politic Republica Moldova rămâne beneficiarul prioritar al politicii României de cooperare internațională pentru...

Republica Moldova rămâne beneficiarul prioritar al politicii României de cooperare internațională pentru dezvoltare pe palier bilateral

DISTRIBUIȚI

 169615 – 02082022 – Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a prezidat ședința extraordinară a Comitetului consultativ în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare și asistență umanitară.

În cadrul reuniunii, a fost avizată varianta actualizată a Planului anual de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară pentru 2023, în vederea eficientizării instrumentarului de acțiune al Ministerului Afacerilor Externe în materie de asistență oficială pentru dezvoltare.

Din această perspectivă, Republica Moldova va rămâne beneficiarul prioritar al politicii României de cooperare internațională pentru dezvoltare pe palier bilateral, în timp ce proiectele cuprinse în Fondul de Democratizare și Dezvoltare Sustenabilă pentru Republica Moldova vor constitui o prioritate pe termen scurt. În egală măsură, actualizarea Planului anual de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară pentru 2023 a inclus și Fondul pentru Viitorul Africii prin Pace, Educație și Dezvoltare, bugetul destinat proiectelor statelor partenere din Africa fiind majorat.

Cadrul strategic pentru următorii patru ani are în vedere eficientizarea politicii României de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, atât prin includerea unor priorități tematice adaptate la evoluțiile internaționale, cât și prin stabilirea unui număr de state prioritare care vor beneficia de expertiza română pentru dezvoltarea propriilor capacități.

 Comitetul consultativ în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare și asistență umanitară funcționează în coordonarea MAE și are scopul de a asigura unitatea planificării strategice și stabilirea consensuală a priorităților geografice și tematice în politica de cooperare pentru dezvoltare și asistență umanitară a României. Din comitet fac parte reprezentanți ai MAE, Ministerului Dezvoltării, MAI, Ministerului Educației, Ministerului Muncii, Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.