Acasă Politic Ceban câștigă fluierând

Ceban câștigă fluierând

DISTRIBUIȚI

170435 – 06112023 – La 5 noiembrie 2023 în Republica Moldova au avut loc alegeri locale, cu excepția localităților din stânga Nistrului și a municipiului Bender. În cadrul scrutinului au fost aleși pentru un mandat de patru ani reprezentanții administrației publice locale – 898 de primari și 11.058 de consilieri locali (raionali, municipali, orășenești, comunale și sătești).

Alegerile din fiecare circumscripție electorală sunt validate dacă cel puțin 25% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale au participat la votare. Potrivit informațiilor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală, rata de participare la vot la nivel național a fost de 41,41%, în timp ce prezența la vot în municipiul Chișinău a înregistrat 40,96% din numărul total de alegători. Prin urmare, scrutinul electoral local poate fi considerat valabil, cu excepția localităților unde rata participării la vot de 25% nu a fost depășită.

Majoritatea votanților au fost femei (55,36%). Categoria de vârstă cu cea mai mare prezență la urne a fost 56-65ani (22,53%), urmată de 66-75ani (19,02%). Persoanele active, din categoriile de vârstă 36-45ani și 46-55 de ani  s-au mobilizat în proporții egale, 17,38%, respectiv – 17,19%.

În 8 din cele 898 de localități (sat. Sămănanca, rn. Orhei, sat. Cunicea, rn. Florești, com. Nicolaevca, rn. Florești, sat. Chirsova, UTA Găgăuzia, sat. Aluatu, rn. Taraclia, sat. Cotovscoe, UTA Găgăuzia, com. Salcia, rn. Taraclia și sat. Chioselia Rusă, UTA Găgăuzia) s-a înregistrat o prezență la urne de sub 25%.

Conform datelor preliminare, Consiliul municipal Chișinău, ales după scrutinul din 5 noiembrie, va fi reprezentat de șapte formațiuni politice (Mișcarea Alternativa Națională  – 33,15%, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – 32,80%, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova  – 9,68%, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova – 4,45%, Partidul “Renaștere” – 2,65%,  Platforma Demnitate și Adevăr – 2,25%, Partidul Nostru – 1,75%).

Potrivit rezultatelor preliminare, candidatul Mișcării Alternativa Națională, actualul primar general, Ion Ceban, a fost reales pentru al doilea mandat, cu 50,56% din voturi, cu procente relativ egale din partea tuturor categoriilor de vârstă, exceptând tinerii între 18 și 25 de ani. Pe locul al doilea s-a clasat, la mare distanță, reprezentantul PAS, Lilian Carp, cu 28,20%. Ceilalți candidați au obținut un scor electoral sub 5 procente.

În cursa electorală pentru scrutinul din 5 noiembrie au fost înregistrați 47.898 de candidați la funcții de primar și de consilieri în consiliile locale din partea a 35 de partide politice și a unui bloc electoral, precum și 1.174 de candidați independenți.

Cu două zile înaintea scrutinului, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a dispus anularea înregistrării tuturor candidaților Partidului politic “Șansă”. Decizia a fost luată în contextul raportului prezentat de Serviciul de Informații și Securitate privind implicarea Federației Ruse în alegerile locale prin finanțarea grupului criminal condus de Ilan Șor. Birouri electorale ale secțiilor de votare au aplicat ștampila cu mențiunea “Retras” în toate buletinele de vot, în dreptul tuturor concurenților electorali desemnați de Partidul “Șansă”. Ca urmare, în satele Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia nu au avut loc alegeri pentru funcția de primar, iar în comuna Cealîc, raionul Taraclia, alegătorii nu au participat la alegerea consiliului local.

Pentru monitorizarea alegerilor, Comisia Electorală Centrală a acreditat 1.493 de observatori electorali, dintre care 1.092 naționali și 401 internaționali (Armenia, Albania, Azerbaidjan, Croația, Estonia, Georgia, Kazahstan, Kârgâstan, Lituania, România, Turcia, Ucraina și Uzbekistan).

Potrivit Unimedia, au fost semnalate 220 de incidente (continuarea campaniei electorale, afișaj electoral neautorizat, coruperea alegătorilor), dar și câteva cazuri investigate de instituțiile de urmărire penală (împiedicarea exercitării a dreptului liber la vot, fotografierea buletinului de vot). Au fost depuse 11 sesizări și o contestație, majoritatea privind continuarea campaniei electorale.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.