Acasă Politic ”OSCE pe timp de criză: Rolul Adunării Parlamentare în abordarea provocărilor interne...

”OSCE pe timp de criză: Rolul Adunării Parlamentare în abordarea provocărilor interne și externe”

DISTRIBUIȚI

170576 – 21112023 – Deputatul Dan Barna, președintele Delegației Parlamentului României la AP OSCE și vicepreședinte al Camerei Deputaților, și deputatul Hajdu Gábor, membru al Delegației, au participat, în perioada 18-20 noiembrie 2023, la Erevan, Armenia, la Reuniunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE).

Lucrările Reuniunii de toamnă au inclus o conferință parlamentară cu tema generală ”OSCE pe timp de criză: Rolul Adunării Parlamentare în abordarea provocărilor interne și externe”, Forumul mediteraneean care a avut pe agendă ”Situația din Orientul Mijlociu” și reuniunea Comisiei permanente a AP OSCE.

Președintele delegației române, Dan Barna, a avut o intervenție în dezbaterea pe tema ”Abordarea securității: rolul OSCE într-o epocă de conflict”, prin care a susținut că este necesară o adaptare la noul context politic și la actualele conflicte, atât în OSCE, cât și la nivelul statelor participante, având în vedere amenințările la adresa siguranței cetățenilor și valorilor democratice și europene. Totodată, a solicitat sprijinirea Republicii Moldova în consolidarea instituțiilor de bază, în construirea rezilienței și a drumului său european, afirmând că, în noul context geostrategic, aderarea la Uniunea Europeană este un obiectiv ce poate fi realizat de Republica Moldova. Dan Barna a reiterat sprijinul ferm al României pentru calea europeană a Moldovei și Ucrainei, subliniind că Ucraina nu luptă doar pentru integritatea sa teritorială, independență și suveranitate, ci apără valorile și principiile care reprezintă pilonii acestei ordini: democrația, respectul pentru demnitatea umană și libertatea.

Hajdu Gábor a susținut o alocuțiune în cadrul dezbaterii cu tema ”Respect pentru toți: protejarea minorităților și a persoanelor afectate de conflict”. A vorbit despre crizele umanitare grave din zonele OSCE afectate de conflicte, afirmând că protecția minorităților nu este doar o chestiune legată de drepturile omului, ci și o componentă fundamentală a stabilității sociale și geostrategice. Deputatul Hajdu a afirmat că diversitatea reprezintă putere, iar principiul respectului pentru această diversitate este un fundament al stabilității comune a regiunii.

Hajdu Gábor a declarat că protecția minorităților nu reprezintă responsabilitatea exclusivă a statelor direct implicate, ci este o preocupare globală care necesită cooperare și solidaritate internațională, iar Adunarea Parlamentară a OSCE este într-o poziție unică de a da un exemplu și de a încuraja această abordare.

În cadrul Forumului Mediteraneean, care a inclus intervenții ale delegațiilor parlamentare din partea Partenerilor mediteraneeni de Cooperare ai OSCE, președintele Knesset-ului din Statul Israel, Amir Ohana, s-a adresat participanților prin mesaj video, denunțând atacurile asupra teritoriului Statului Israel din 7 octombrie, declarând că Israelul a decis că trebuie să acționeze, având obligația de a garanta siguranța și securitatea cetățenilor săi.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.