Acasă Economic Mehedinţi: Protest la RAAN. Cinci angajaţi în greva foamei

Mehedinţi: Protest la RAAN. Cinci angajaţi în greva foamei

29
DISTRIBUIȚI

 – 138934 – 06082015 – Cinci angajaţi ai Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) au intrat în greva foamei, iar alţi aproximativ 150 de salariaţi protestează în faţa instituţiei, nemulţumiţi de nealocarea banilor pentru plăţile compensatorii în urma închiderii companiei, relatează România Liberă.

          Cei cinci angajaţi, între care şi un lider sindical, au intrat în greva foamei miercuri seara, în jurul orei 19.00, aceştia spunând că vor renunţa la această formă extremă de protest doar în momentul în care vor primi asigurări că în urma închiderii controlate a RAAN vor primi veniturile compensatorii cuprinse în contractul colectiv de muncă.

          Liderul sindical din cadrul Romag Prod, Marian Creţan, a declarat că pe lângă salariaţii care se află, joi, în faţa platformei Romag Prod în interiorul unităţii instalaţiile sunt supravegheate de aproximativ o sută de angajaţi care se află la locul de muncă de peste 35 de ore.

          Angajaţii care se află în interiorul unităţii Romag Prod sunt cei din tura a III-a, care au intrat la serviciu marţi seara, la ora 22.00, de când turele I şi II au refuzat să intre la locul de muncă, ei protestând în faţa unităţii.

          Liderul de sindicat Marian Creţan a mai arătat că angajaţii care supraveghează instalaţiile din interiorul Romag Prod ameninţă că vor părăsi locul de muncă în orice moment, în aceste condiţii existând risc de poluare a mediului întrucât instalaţiile unităţii vehiculează o cantitate importantă de hidrogen surfurat care ar putea ieşi în atmosferă necontrolat.

          Protestul angajaţilor Romag Prod este supravegheat de mai mulţi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mehedinţi, aceştia anunţând în cursul dimineţii de joi conducerea Crucii Roşii Mehedinţi pentru ca aceasta să facă demersurile în vederea aprovizionării cu apă minerală a protestatarilor.

          În jurul orei 14.00, în faţa unităţii Romag Prod, unde se află protestatarii, urmează să fie adusă o cantitate de aproximativ o sută de litri de apă minerală, oamenii fiind nemulţumiţi că din partea conducerii RAAN nu au primit nimic.

          Totodată, la locul unde se află protestatarii pompierii mehedinţeni au amplasat un cort pentru ca angajaţii RAAN să se poată adăposti de caniculă.

          În cursul dimineţii de joi, cei cinci angajaţi care au declarat greva foamei au fost verificaţi de echipe de medici din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, iar în cazul în care situaţia o va impune vor interveni în primă fază reprezentanţii Serviciului de prim-ajutor din cadrul Romag Prod.

          Angajaţii Romag Prod sunt nemulţumiţi de din cauza lipsei fondurilor pentru acordarea celor două salarii restante, dar şi a banilor necesari funcţionării RAAN până la închiderea controlată.

          Totodată, aceştia cer asigurări din partea Guvernului că în urma închiderii RAAN vor primi venituri de completare timp de 24 de luni de la disponibilizare.

          În cursul zilei de miercuri, mai mulţi lideri de sindicat din cadrul RAAN şi administratorul special al companiei au purtat mai multe negocieri la Ministerul Energiei în vederea soluţionării revendicărilor, dar acestea au eşuat.

          Liderul sindicatului Romag Prod, Florin Rogobete, a declarat că în urma discuţiilor purtate la Ministerul Energiei s-a stabilit că pentru ca RAAN să primească cele 25 de milioane de lei promise pentru funcţionarea companiei, dar şi veniturile de completare, este nevoie ca în următoare şedinţă de Guvern să fie aprobate o serie de documente cu caracter secret, a spus liderul de sindicat.

          Aceeaşi sursă a mai declarat că următoarea şedinţă de Guvern ar urma să se desfăşoare în data de 19 august.

          Protestele salariaților de la RAAN au început în 13 iulie, de atunci având loc mai multe acţiuni pe platformele Romag Prod și Romag Termo şi două marşuri.

          Conform actelor normative aprobate de Guvern, RAAN ar urma să se închidă controlat, iar angajaţii ar urma să primească până la 24 de salarii medii pe economie.

          Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, care este unicul furnizor de agent termic pentru municipiul Drobeta Turnu Severin, prin platforma Romag Termo, a reziliat contractul de furnizate a agentului termic în Drobeta Turnu Severin, în 17 februarie 2015, iar conform actului, apa caldă şi căldura urmează să fie oprite în municipiu de la sfârşitul lunii august.

          Închiderea controlată a RAAN înseamnă disponibilizarea majorităţii salariaţilor, care ar urma să primească, în funcție de vechime, până la 24 de salarii medii pe economie, drept plată compensatorie.

          RAAN a intrat în insolvenţă în septembrie 2013, având datorii de 680 de milioane de lei. În perioada insolvenţei, compania a mai acumulat datorii de peste 70 de milioane de lei.

          Pe lista creditorilor întocmită de administratorul judiciar al RAAN la momentul declanşării procedurii de insolvenţă se aflau peste 300 societăţi comerciale, dar şi instituţii publice şi administraţii locale şi bănci care au avut relaţii contractuale cu RAAN.

          Înainte de intrarea în insolvenţă, RAAN avea aproape 2.700 de angajaţi, acum numărul acestora fiind de 2.400.

          Peste 2.000 de angajaţi ai RAAN ar urma să fie disponibilizaţi, în două etape, până în 31 martie 2016, potrivit unui document al Adunării creditorilor RAAN, care a aprobat planul de disponibilizări întocmit de către administratorul special al companiei. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here