Acasă Externe Agenda Europeana București: GRECO evidenţiază progresele înregistrate de România

București: GRECO evidenţiază progresele înregistrate de România

DISTRIBUIȚI

145404 – 21042017 – La începutul lunii aprilie 2017, GRECO, Organismul anticorupție al Consiliului Europei, a dat publicităţii un Addendum la al doilea Raport de conformitate a României GRECO RC-III (2014) 22E, Capitolul “Transparenţa finanţării partidelor politice”, Runda a treia de evaluare, adoptat la Strasbourg în 12 decembrie 2014. În document se analizează progresele înregistrate de ţara noastră în ceea ce priveşte implementarea recomandărilor făcute în anul 2010, referitoare la transparentizarea finanţării activităţii partidelor politice.

În calitate de iniţiator al Legii nr. 113/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, deputatul PSD Mircea Drăghici menţionează că aceasta pune în aplicare Recomandările GRECO, fiind rezultatul unui amplu proces de consultări şi dezbateri în care au fost implicaţi reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului, ai partidelor politice, ai ONG-urilor, ai Autorităţii Electorale Permanente, ai instituţiilor cu atribuţii în combaterea corupţiei, în monitorizarea şi controlul activităţii politice din România.

De altfel, de la adoptarea Legii nr. 113/2015, toate evaluările referitoare la transparenţa în finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale au fost pozitive şi se apreciază că recomandările anterioare au fost transpuse în legislaţie şi implementate. Modificările şi completările apreciate de GRECO au vizat diferite aspecte: clarificarea modului în care activitatea financiară a diferitelor tipuri de structuri ale partidelor politice este contabilizată în conturile partidelor politice; cerinţă îndeplinită prin impunerea obligativităţii ca partidele politice şi toate organizaţiile teritoriale ale acestora să îşi organizeze contabilitate proprie respectând legea contabilităţii, în rapoartele de venituri şi cheltuieli partidele fiind obligate să includă şi veniturile şi cheltuielile acestor structure: prezentarea de către partidele politice a situaţiilor financiare consolidate către Autoritatea Electorală Permanentă şi realizareaunui rezumat adecvat la dispoziția publicului; partidele politice sunt obligate să depună până la data de 30 aprilie situaţiile financiare anuale, conform legislaţiei contabile, iar în termen de 15 zile să le prezinte şi AEP, aceasta publicându-le pe pagina de internet, precum şi o variantă rezumată pentru înţelesul tuturor: donațiile în natură către partide și participanții la campania electorală (altele decât munca de voluntariat de către nonprofesionişti) să fie corect identificate și contabilizate la valoarea lor de piață, sub formă de donații; evaluarea bunurilor se face de către evaluatori autorizaţi în detrimentul unei comisii interne a partidului: clarificarea regimul juridic al împrumuturilor; în prezent, legislaţia permite doar contractarea de împrumuturi numai printr-un act notarial, cu un termen strict de restituire, nerespectarea prevederilor fiind sancţionată cu amendă consistentă. În plus, acordarea împrumuturilor de către partide persoanelor fizice sau juridice este interzisă: stabilirea obligaţiei legale ca toate donațiile să fie înregistrate și incluse în documentele contabile ale partidelor politice și ale participanților la campaniile electorale; cerinţă îndeplinită prin prevederea că toate donaţiile, indiferent de valoarea lor sunt înregistrate în contabilitate, nu doar cele peste echivalentul a 420 euro, conform HG 749/2007: introducerea obligației legale ca toate donațiile ce depășesc un anumit plafon să fie făcute prin sistemul bancar, iar împrumuturile să se efectueze doar prin sistemul bancar precum şi toate operaţiunile din timpul campaniilor electorale: modificarea reglementărilor privind transmiterea către AEP a rapoartelor financiare privind campaniile electorale, astfel încât AEP să urmărească în mod adecvat toate revendicările legitime şi datoriile; cerinţă îndeplinită, revenindu-se la o formă agreată de GRECO prin care, în termen de 15 zile de la data desfăşurării alegerilor, în raportul de venituri şi cheltuieli depus la AEP este inclus şi cuantumul datoriilor înregistrate în timpul campaniei, acesta fiind publicat în Monitorul Oficial. În plus, trimestrial, este raportat stadiul achitării acestor datorii către AEP până la achitarea integral: situaţiile anuale ale partidelor politice ce vor fi prezentate AEP să fie supuse unui audit independent înaintea depunerii lor; legislaţia prevede că partidele sunt obligate la un audit anual, efectuat de auditori autorizaţi, în plus, o copie a acestui raport fiind înaintat AEP: atribuirea Autorităţii Electorale Permanente a întregii responsabilităţi a monitorizării conformităţii cu Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale; conform legii, AEP este abilitată să controleze respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile partidelor politice, ale alianţelor politice sau electorale, ale candidaţilor independenţi, precum şi legalitatea finanţării campaniilor electorale. Curtea de Conturi are în continuare atribuţiuni în domeniu pentru un control mai eficient asupra modului în care partidele politice respectă legislaţia în domeniu: eficientizarea supravegherii finanţării partidelor politice şi a alegerilor, inclusiv prin acordarea AEP a unor atribuţii de control suplimentare în ceea ce priveşte cheltuielile partidelor politice şi ale altor entităţi decât acestea, precum şi suficiente resurse umane şi de altă natură pentru a îndeplini această sarcină; legislaţia conferă autoritate AEP de a controla partidele, alianţele şi candidaţii independenţi, fiind însoţită de Curtea de Conturi la verificarea subvenţiilor de stat. De asemenea, AEP poate solicita documente suplimentare de la toate persoanele juridice sau fizice care au legătură cu entitatea controlată pentru a verifica legalitatea: AEP are dreptul de a raporta suspiciunile privind infracțiunile către organele de drept competente. În plus, AEP poate verifica de câte ori este sesizată de orice persoană care prezintă dovezi privind nerespectarea prevederilor legale: mărirea sancţiunilor aplicabile în conformitate cu Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale şi astfel să se asigure că toate încălcările legii sunt sancţionabile prin pedepse efective, proporţionale şi descurajante; valorile sancţiunilor faţă de legea în vigoare şi primul proiect de lege analizat de GRECO au fost majorate. A fost introdusă şi o categorie nouă de sancţiuni cu valoare mare pentru donaţiile în bani cu destinaţia achiziţionării de sedii de partid: extinderea termenului de prescripţie aplicabil încălcărilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aducându-se la forma agreată de GRECO, termenul de prescriere fiind de 3 ani, în corelare cu prevederile legale din România.PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.