Acasă Anchete Interne 13 localități afectate de vremea rea

13 localități afectate de vremea rea

DISTRIBUIȚI

 155029 – 12062020 –  În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit în 13 localități din 9 județe pentru înlăturarea efectelor produse de ploile abundente și vântul puternic.

În cursul zilei de ieri și pe timpul nopții, la nivel național au fost emise 59 atenționări și avertizări hidrometeorologice imediate care au vizat intensificări puternice ale vântului, averse torențiale, grindină, frecvente descărcări electrice, vijelii, scurgeri importante pe versanți și viituri rapide pe râurile mici.

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, au fost înregistrate efecte de vreme rea în 13 localități din județele Brașov, Buzău, Galați, Harghita, Maramureș, Mureș, Sălaj, Suceava și Vaslui.

Potrivit IGSU, pentru înlăturarea efectelor, pompierii au acționat în sprijinul populației și administrației publice locale pentru evacuarea apei din 60 de gospodării și 3 străzi. Totodată, din cauza vântului puternic, 55 de copaci au căzut pe carosabil, autoturisme sau cabluri electrice și a fost nevoie de intervenția salvatorilor pentru degajarea acestora.

Cel mai grav afectat a fost județul Brașov, unde s-au înregistrat inundații în 2 localități (Zizin și Tărlungeni). Astfel, pompierii au acționat pentru evacuarea apei din 6 locuințe și 40 de curți.

Un alt județ unde vântul puternic și aversele torențiale au produs situații deosebite este Sălaj. Atât în municipiul Zalău, cât și într-o localitate apropiată acestuia, Crișeni, colegii noștri au intervenit pentru extragerea apei din 6 curți și 1 grădiniță, precum și pentru degajarea a 4 copaci și 2 acoperișuri care au căzut pe carosabil sau pe autoturisme. Totodată, pentru gestionarea eficientă a evenimentelor, la nivelul ISU Sălaj a fost activată grupa operativă.

Vântul a făcut pagube importante și în județul Galați, acolo unde salvatorii au fost solicitați pentru degajarea a 50 de copaci căzuți pe carosabil sau fire de electricitate. În urma situațiilor înregistrate, 18 autoturisme parcate au fost afectate.

Pe durata manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, circulația rutieră a fost afectată temporar pe un drum județean (DJ243 – VS), din cauza aluviunilor și a apei acumulate pe carosabil.

Important de precizat este faptul că în niciuna dintre situațiile gestionate nu s-au înregistrat victime și nicio persoană nu a avut nevoie de acordarea primului ajutor.

Pentru dispunerea măsurilor de autoprotecție de către cetățeni, în contextul emiterii avertizărilor meteorologice/hidrologice, au fost emise 28 mesaje de avertizare prin sistemul RO-ALERT.

La acest moment, nu sunt în desfășurare intervenții pentru înlăturarea efectelor inundațiilor.

Pentru prevenirea evenimentelor deosebite generate de vremea rea, se recomandă populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.

În situația manifestării vântului puternic, populația trebuie să rămână în spații închise care îi asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. Foto: ISU Brașov

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.