Acasă Politic Instituţiile publice nu vor mai putea solicita copii după acte

Instituţiile publice nu vor mai putea solicita copii după acte

DISTRIBUIȚI

161703 – 13102021 – Cu majoritate de voturi a fost adoptată astăzi, 13 octombrie, LEGEA pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Camera Deputaților este Cameră decizională. Legea va fi transmisă la președintele României pentru a fi promulgată și va intra în vigoare la 1 ianuarie 2022.

.         Este vorba despre propunerea legislativă care prevede că instituțiile publice nu vor mai putea solicita copii după acte, inițiată de deputatul George Tuță alături de alți 101 parlamentari.

Vreau să le mulțumesc colegilor parlamentari că au votat pentru adoptarea unei legi cu foarte puține paragrafe, dar care are 600 de cuvinte cu multă substanță. Legea vorbește scurt și apăsat despre interzicerea copiilor inutile, care se adună la dosarul cu șină. În prezent, statul emite niște documente pe care le cere din nou. De aceea era nevoie să facem o simplificare a birocrației, să mai facem un pas spre digitalizarea statului. Sunt în vigoare 800 de legi prin care se solicită copii după acte pe care tot statul le-a emis. Prin actuala lege instituțiile vor fi nevoite să recurgă la soluții simple să transmită acte între ele, de exemplu prin email. Pe mai departe, vreau ca fiecare dintre noi să ajute la implementarea acestei legi, să îi încurajăm pe cei din administrația publică să nu fie reticenți la schimbare, ci să privească spre viitor”, a declarat deputatul PNL George Tuță.

Art.I.- După articolul 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.490 din 30 iunie 2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, se introduce un nou articol, art.21, cu următorul cuprins:

 „Art.21 .-

 (1) Se interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administraței publice centrale.

 (2) Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale solicită entităților care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public, prevederile art.2 alin.(2) și ale art.4 aplicându-se în mod corespunzător.

 Art.II.- Ordonanța de urgență a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.490 din 30 iunie 2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu completarea adusă prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 Art.III.- Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.