Acasă Economie Cel de-al treilea Forum online al Ambasadorilor pentru Climă

Cel de-al treilea Forum online al Ambasadorilor pentru Climă

DISTRIBUIȚI

  166600 – 07102022 –  În data de 4 octombrie președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, în calitate de ambasador al Pactului European pentru Climă,  a participat la Forumul online al Ambasadorilor pentru Climă al cărui obiectiv principal este de a crea și de a consolida legăturile dintre ambasadori la nivel paneuropean astfel încât să fie create acțiuni climatice în vederea obținerii de bune practice care să devină exemple de urmat.

Pentru această discuție președintele a ales subiectul legat de experiențele inovatoare și inspiraționale privind acțiunile climatice la nivel local și regional, fiind interesat de cele mai bune practici care pot contribui la atingerea obiectivului zero waste, recuperarea spațiilor verzi și economia de partajare.

Cu privire la zero waste, Borboly Csaba s-a angajat ca împreună cu echipa din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Harghita să întreprindă demersuri care să contribuie la atingerea acestui obiectiv.

În ceea ce privește economia de partajare Borboly Csaba apreciază faptul că prin crearea unor platforme de partajare, prin care locuitorii unei comunități să facă schimb de obiecte, se atinge un alt obiectiv acela de consum conștient și durabil, reducându-se risipa.

Subiectul recuperării spațiilor verzi face referire la crearea de spații comunitare, de tipul grădinilor publice, centre de recreere, parcuri, care să contribuie la combaterea schimbărilor climatice dar și la consolidarea comunității, președintele fiind interesat de bunele practici din comunitatea ambasadorilor.

Prin urmare, în cadrul evenimentului au fost prezentate șase bune practici pe diferite teme: tranziția energetică, neutralitatea climatică, educația climatică pentru copii, activitatea activiștilor generațiilor mai în vârstă, interdisciplinaritatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.