Acasă Externe Danemarca:  Nivel epidemic de infecții respiratorii

Danemarca:  Nivel epidemic de infecții respiratorii

DISTRIBUIȚI
Illustration of human chest with lungs. The concept of respiratory diseases. Cancer disease concept.

 170794 – 13122023 – Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Danemarcei că institutul danez pentru prevenirea și tratamentul bolilor infecțioase și amenințărilor biologice, Statens Serum Institut, a emis o avertizare de epidemie de infecții cu Mycoplasma pneumoniae (MP), o bacterie care poate provoca pneumonie.

Infecțiile respiratorii sunt monitorizate continuu și datele sunt actualizate săptămânal cu cifre și interpretări de către Statens Serum Institut. Vă recomandăm consultarea paginii de internet a Institutului:  https://www.ssi.dk/sygdomme-beredskab-og-forskning/overvaagning-af-luftvejssygdomme.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care intenționează să călătorească în această perioadă în Regatul Danemarcei să dețină cardul european de sănătate sau să încheie o asigurare de sănătate înainte de plecarea din România. Totodată, este recomandată citirea cu atenție a informațiilor cuprinse în polița de asigurare, informarea cu privire la coordonatele firmei de asigurări, dar și a rudelor cu privire la datele cuprinse în polița de asigurare. Cetățenii care urmează un tratament medical trebuie să se asigure că au suficiente medicamente și rețeta prescrisă de medic. Medicamentele trebuie transportate în ambalaj original.

Pentru asistență medicală urgentă în cazul unui accident grav sau al unei boli pune viața în pericol pe teritoriul Regatului Danemarcei, poate fi apelat numărul european unic de urgență „112”.

În caz de boală acută sau rănire care NU pune în pericol viața, turiștii și cetățenii care nu au acces la medicul de familie se pot adresa în timpul zilei celui mai apropiat medic generalist, iar în afara programului (16:00-08:00) și în zilele nelucrătoare, pot apela liniile de asistență medicală astfel:

  1. Regiunea  Hovedstaden – numărul +45 1813;
  2. Regiunea Sjælland – numărul +45 1818;
  3. Regiunea Syddanmark – numărul +45 70 11 07 07;
  4. Regiunea Midtjylland – numărul  +45 70 11 31 31;
  5. Regiunea Nordjylland – numărul +45 70 15 03 00.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Copenhaga:  +45 39 46 43 63  sau +45 39 46 47 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgență au la dispoziție şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Regatul Danemarcei: + 45 27 35 55 37.

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginii de Internet: https://www.ssi.dk/, https://copenhaga.mae.ro, https://www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.