Acasă Anchete Interne Percheziții într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri...

Percheziții într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și delapidare

DISTRIBUIȚI
foto: facebook

 168136 – 29012024 –  În cursul zilei de astăzi, 29.01.2024, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciului Judeţean Anticorupţie Cluj desfășoară activități procedurale într-un dosar penal instrumentat în coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și delapidare.

În cauză, sunt efectuate percheziții domiciliare la imobilele deținute de doi ofițeri de poliție, șefi de poliții municipale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, fiind pusă în aplicare și o ordonanță de predare bunuri la sediul SC Domeniul Public Turda SA.

Anterior, la data de 17.01.2024, în același dosar penal, a fost efectuată o percheziție la sediul Primăriei Municipiului Turda, județul Cluj, fiind ridicate bunuri și înscrisuri relevante pentru cauză.

Din cercetările efectuate, până în prezent, a rezultat că, în cursul anului 2023, un funcționar public din cadrul Primăriei Municipiului Turda cu funcție de conducere a atestat în fals că pavajele ridicate din zona centrală a municipiului în vederea înlocuirii cu unele noi, erau distruse și inapte utilizării. Acesta le-ar fi scos din patrimoniul primăriei, oferindu-le contra cost sau cu titlu gratuit unor persoane apropiate, inclusiv unor polițiști din cadrul I.P.J. Cluj.

În continuare se desfășoară activități de cercetare penală în vederea strângerii de date pentru a proba activitățile infracționale ale tuturor persoanelor implicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.