Acasă Politic Bucureşti: Şeful diplomaţiei române cere FAO să sprijine Republica Moldova

Bucureşti: Şeful diplomaţiei române cere FAO să sprijine Republica Moldova

DISTRIBUIȚI

 127406 – 04042014 –  Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, l-a primit pe José Graziano da Silva, directorul general al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură  (FAO), aflat în vizită în România pentru a participa la Conferinţa Regională FAO pentru Europa (ERC) şi la Comisia Europeană a FAO pentru Agricultură (ECA), care se desfăşoară la Palatul Parlamentului, în perioada 1-4 aprilie 2014.

În cadrul discuțiilor, cei doi interlocutori au subliniat importanţa unei cooperări cât mai bune între România şi Organizația pentru Alimentaţie şi Agricultură, tradiția prezenței importante a României în domeniul agricol şi implicarea României, inclusiv în calitate de stat donator, în realizarea principalelor obiective ale FAO. Directorul general al FAO a apreciat găzduirea de          către România a ERC şi ECA, Conferinţa Regională a FAO pentru Europa şi Asia Centrală fiind parte a structurii principale a FAO, alături de celelalte patru conferinţe regionale organizate de FAO în acest an. Prezența a 46 de state membre ale regiunii la Conferinţa Regională a FAO pentru Europa şi Asia Centrală de la Bucureşti reprezintă un semnal puternic de apreciere transmis României de către statele member, potrivit unui comunicat al MAE.

Ministrul Titus Corlățean a subliniat importanţa dezvoltării agriculturii în statele membre din regiune, amintind sprijinul pe care România îl acordă Republicii Moldova prin finanţarea proiectelor de asistenţă pentru dezvoltare, precum şi faptul că România ia în calcul şi o implicare viitoare în susţinerea şi dezvoltarea altor state din regiune.

Totodată, șeful diplomației române a subliniat istoria comună şi limba română, precum şi tradiţia în domeniul agriculturii, pe care România şi Republica Moldova le împărtăşesc. Ministrul Titus Corlăţean a subliniat, de asemenea, faptul că, alături de România, este important să existe implicare şi din partea FAO în sprijinirea Republicii Moldova în privinţa promovării obiectivelor agricole şi alimentare în plan internaţional.

În context, ministrul Titus Corlățean a evocat şi faptul că România şi Republica Moldova au organizat un eveniment comun pe tematica viticulturii şi promovarea vinurilor, în cadrul actualei Conferinţe Regionale a FAO pentru Europa şi Asia Centrală de la Bucureşti.

De asemenea, ministrul a subliniat importanţa securităţii alimentare, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, precum şi faptul că, în condiţiile actuale de instabilitate politică şi în conjunctura conflictelor internaţionale, securitatea alimentară este atât o cauză, cât şi un efect al acestor conflicte.

România  a lansat în 2010, la reuniunile ERC / ECA FAO de la Erevan, oferta de găzduire a Conferinței Regionale pentru Europa a FAO și a Comisiei Europene pentru Agricultură. În condiţiile în care şi alte state au fost interesate să anunţe oferte de găzduire similare, au fost derulate demersuri politico-diplomatice susţinute pentru promovarea ofertei României.

Decizia ca România să găzduiască evenimentele menționate ale FAO a fost supusă la vot și adoptată în cadrul reuniunilor ERC și ECA FAO, desfășurate la Baku în aprilie 2012.

În perspectiva reuniunilor pe care Bucureştiul le găzduieşte în perioada 1-4 aprilie 2014, au avut loc la Chişinău, la 17 decembrie 2013, Consultările pregătitoare pentru ERC / ECA FAO Bucureşti 2014, realizate de Republica Moldova în cooperare cu România şi FAO.

Cele patru priorităţi, aflate pe agenda de discuţii a reuniunilor ERC / ECA FAO Bucureşti 2014, privesc următoarele subiecte de discuţie: securitatea alimentară, eradicarea foametei la nivel mondial, susţinerea micilor fermieri şi consecinţele colaterale ale schimbărilor climatice asupra agriculturii.

La reuniunile de la Bucureşti, în organizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, au fost invitate să participe 56 de state membre FAO din Europa şi Asia Centrală, reprezentanţi ai conducerii FAO, reprezentanţi ai Uniunii Europene. Au fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţii ONG-urilor pentru care Bucureştiul a găzduit o sesiune de Consultări în perioada 29-30 martie 2014. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.